Liberalii se tachinează pe propriile greșeli. Clubul “PRETENII lu VEORIKA”

Noua echipă de conducere a organizației PNL București este persiflată și atacată chiar din interior.

Și liberalii, ca USR și PLUS, duc ofensivele pe rețelele de socializare.

Vicepreședinte al PNL București, Gabriel Dumitrașcu, și-a taxat colegii după ce aceștia au postat un anunț cu greșeli de ortografie.

„Suspectez un blat cu PSD.

Un alt fake de președinte pentru un alt fake de politică ne invită pe noi, mai vechii liberali, să intram în clubul “PRETENII lu VEORIKA”. Mulțumim, nu! Dacă tot ați cerut ajutorul, poate se îndură un profesor să vă învețe, pentru început, gramatică și bune maniere. Nu ne mândrim cu voi!”, a scris Dumitrașcu.

Un alt liberal, Marius Ștefan Vintilă, fost prim-vicepreședinte tot la Sectorul 5 a primit o mulțime de aprecieri chiar de la liberali vechi după ce a scris că se simte mâhnit de modul cum îi tratează noua conducere pe cei care au muncit pentru partid.

„Astăzi am primit un telefon cel puțin ciudat de la PNL Sector 5. O doamna care m-a întrebat dacă mai sunt membru PNL și dacă am mai activat in ultimii ani in partid.

Recunosc ca primul impuls a fost sa reactionez negativ, dar apoi mi-am dat seama ca nu este vina doamnei in cauza. Cu siguranța nu este sau nu a mai fost de foarte mult timp pe la PNL, ci doar da telefoane acum.

Eu, hai sa zicem ca sunt obișnuit cu schimbările in politica, m-am calmat repede. Am trăit sa văd multe in 19 ani de când sunt membru PNL. Dar cred ca cineva ar trebui sa schimbe puțin tactica.

Sunt sute de colegi care au muncit zi de zi pentru PNL in ultimii ani. Au stat departe de familii și au lipsit de la munca pentru a da tot ce pot acestui partid. Pentru ei, poate mai puțin obișnuiți, ar putea sa fie jignitor un astfel de telefon.

Hai sa o spunem drept!

Nu ar trebui sa fie despre ai lor, sau ai noștri. Ar trebui sa fie despre PNL, despre campaniile ce vor urma, despre a învinge PSD. Trebuie sa fie despre oameni. Despre cei care pot fi deopotrivă pe strada, sau pot gândi lângă tine un plan de guvernare. Despre a cunoaște problemele și aspirațiile fiecărui coleg, in egala măsura.

Din păcate însă, un astfel de telefon, ma face sa cred ca in acest moment fiecare dintre noi este doar un nume intr-un tabel Excel.

Am devenit toți doar nume intr-o baza de date? Nu știu sigur cum ar trebui sa reactionez. Ce sa le răspund colegilor care au fost sunați la fel? Violeta Alexandru, puțin ajutor?

Pana una alta, așa inactiv, mâine seara sunt la Antena 3, de la ora 20.00, făcând opoziție adevarata și publica, acolo unde este greu, in fata PSD. A nu știu cata oară luna asta, anul asta și in ultimii ani.

Lupta cea mai grea e pe strada. Multumesc colegilor care au făcut asta, alături de mine, in ultimii ani pentru PNL. Și nu sunt putini, dar poate azi se sta doar pe FB”, a scris Vintilă.

Noua președintă a PNL București, Violeta Alexandru, i-a răspuns. Tot pe Facebook: „In toate organizatiile de sector, avand colaboratori pentu activitati de secretariat cu/fara experienta, dupa caz, sunt sunati toti colegii - absolut toti pentru a fi invitati la sediu ca sa se cunoasca cu presedintele sau, functie de cum decurge discutia, pentru a fi intrebati in ce masura doresc si pot sa se implice mai departe. Nu pot sa scriu aici un text lung dar, pe scurt, acest lucru se intampla in toate organizatiile. Bazele de dat nu erau actualizate si la inceput de drum orice presedinte vrea sa stie pe ce se bazeaza. Am incredere ca telefonul pe care l-ai primit a fost unul politicos. Imi cer eu scuze pentru ca nu a stiut cine este dl. Vintila. Nu ii pot cere sa se uite la Antena 3, face cum considera. Multumesc pentru implicare, Marius.”.

Au reacționat și alți liberali care nu sunt de acord că direcția în care merge PNL București.

Imediat după alegerile din 26 mai, când PNL București a obținut un scor slab, Cristian Bușoi a demisionat împreună cu toată echipa.

Inițial, președintele PNL Ludovic Orban i-a propus lui Rareș Bogdan să preia conducerea organizației, mai ales că a primit o scrisoare semnată de 600 de liberali care cereau asta.

În 25 iunie, s-a decis ca organizația să fie condusă interimar de Violeta Alexandru și s-au numit și președinții la sectoare.