PNL se reuneşte azi, la Piteşti, în cadrul Consiliului Naţional, pe ordinea de zi aflându-se votul asupra modificărilor la statut privind criteriile de integritate, dar şi aprobarea formei finale a programului de guvernare.
Liberalii au definitivat, ieri, propunerile de modificare a Statutului, în privinţa criteriilor de integritate, introducând o normă tranzitorie, prin care, cei cu funcţii de conducere care sunt condamnaţi în prezent în instanţă, să îşi piardă funcţia de conducere, nu şi calitatea de membru.
"Noi intrăm cu o propunere, vedem ce va dispune adunarea de mâine de la Piteşti. Propunerea e că modificarea statutului pe criterii de integritate se va aplica pentru viitor, nu retroactiv", a anunţat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, la finalul şedinţei PNL, citată de Mediafax.
Copreşedintele PNL a precizat că, potrivit noilor modificări, s-a introdus în Statut o normă tranzitorie, prin care, ”cei care sunt în acest moment condamnaţi într-o instanţă şi se află într-o funcţie de conducere să îşi piardă acea funcţie de conducere, dar nu şi calitatea de membru de partid”.
În plus, pe viitor, cei care vor avea o condamnare în primă instanţă, vor fi suspendaţi de drept din calitatea de membru, la fel ca şi cei condamnaţi definitiv. Sancţiunile se vor aplica pentru toate faptele penale săvârşite cu intenţie.
"Am luat opiniile foarte multor specialişti în domeniul juridic, şi din partid şi din afara partidului, şi aşa cum şi dumneavoastră ştiţi la fel de bine există o problemă în cazul în care introduci modificarea retroactiv, pentru că orice fel de acţiune în contencios-administrativ le-ar da câştig de cauză membrilor, iar aceste modificări noi nu le facem pentru că avem o problemă cu cineva, personal”, a arătat Gorghiu, potrivit Mediafax.
Ea a adăugat: ”Dorim ca standardul impus de PNL în privinţa integrităţii să fie mult mai sus. Suntem, de altfel, partidul care, după ce va introduce aceste criterii de integritate în statut, va avea cea mai aspră sancţiune pentru cei care au probleme cu legea".
Întrebată dacă cei aflaţi în situaţia controlului judiciar vor fi afectaţi de aceste prevederi, Gorghiu a precizat că există deja o decizie a Biroului Permanent care îi vizează pe cei aflaţi în arest preventiv, fie la domiciliu sau în arestul Poliţiei.
Noile propuneri din Statutul PNL vor fi supuse votului Consiliului Naţional al partidului de sâmbătă, de la Piteşti.
Despre momentul în care noile prevederi vor intra în vigoare, Gorghiu a precizat: "Imediat după, se vor înainta actele în termen, dacă nu mă înşel, de 10 zile, către Tribunal pentru a fi adoptat Statutul”.
Alina Gorghiu a mai menţionat că norma tranzitorie se va aplica din momentul adoptării Statutului, în Consiliul Naţional. ”Adică, mâine, după vot, dacă votul este favorabil, se va aplica această dispoziţie", a explicat copreşedintele liberal.