Evenimentul Zilei > Politica > Liberalii scot cuțitele pe masă. Amiralul lui Cîțu anunță războiul din PNL: „Fără prizonieri”
Liberalii scot cuțitele pe masă. Amiralul lui Cîțu anunță războiul din PNL: „Fără prizonieri”

Liberalii scot cuțitele pe masă. Amiralul lui Cîțu anunță războiul din PNL: „Fără prizonieri”

Campania internă din PNL, pentru Congresul din 25 septembrie, s-a transformat într-un război în care nu se iau prizonieri.

Aprecierea îi aparține primarului liberal al municipiului Constanța, Vergil Chițac. El a avut o intervenție televizată la Antena 3, unde a vorbit despre competiția internă pentru alegerea conducerii PNL, din 25 septembrie.

Vergil Chițac a afirmat că această competiție s-a radicalizat atât de mult, încât s-a transformat într-un război politic fără prizonieri.

„Eu aș fi vrut ca în interiorul PNL să fie o competiție politică, numai că, din nefericire, a ajuns un război politic liberalo-liberal. Am mai avut o intervenție și, din păcate, am avut gura aurită, am spus că războiul ăsta va fi unul fără prizonieri”, a declarat Vergil Chițac.

Primarul Constanței spune, însă, că în acest așa zis război, susținătorii lui Florin Cîțu ar fi mult mai eleganți decât cei ai lui Orban. Aceștia, spune Chițac, nu recurg la insulte și jigniri ori alte turbulențe împotriva adversarilor.

Echipa lui Cîțu se dă mai fair-play

Afirmațiile sale contrazic realitatea, dat fiind atacurile din ultimele zile ale echipei Cîțu la adresa președintelui în funcție Ludovic Orban. Aceste atacuri au culminat, ieri, cu solicitarea lui Florin Cîțu, ca Orban să demisioneze de la conducerea Camerei Deputaților.

„Dincolo de asta, haideți totuși să remarcăm o conduită a susținătorilor lui Florin Cîțu, printre care mă număr și eu, mai adecvată unei competiții politice, în sensul în care nu se recurge la niciun fel de jigniri sau turbulențe împotriva adversarilor.

Noi am încercat o campanie pozitivă, în sensul în care eu nu o să fac o campanie împotriva lui Ludovic Orban, o să fac o campanie pro Florin Cîțu, pentru că mă leagă de Florin Cîțu ani de luptă comună pe băncile parlamentare. Să știți că, în ciuda a ceea ce se spune, Florin Cîțu este un liberal autentic”, a spus Vergil Chițac.

Primarul Constanței a continuat să laude prestația lui Florin Cîțu, în ciuda crizei politice pe care, în calitate de premier, a provocat-o prin revocarea lui Stelian Ion (USR) de la conducerea Ministerului de Justiție.

„De altfel, și moțiunea domniei sale se cheamă «România liberal» și nu pregetă să afirme faptul că societatea românească nu poate fi dezvoltată decât cu o guvernare liberală care să se axeze mai mult pe investiții”, a spus Vergil Chițac la Antena 3.

Atac nimicitor la Guvern: „Nu pot fi impuse nici testele, nici vaccinarea, atâta timp cât oamenii nu vor”
Florin Citu, PNL

Florin Cîțu, cere, cu eleganță, demisia lui Orban de la Camera Deputaților

Premierul Florin Cîțu a declarat joi că, dacă Curtea Constituțională va admite plângerea Guvernului împotriva moțiunii de cenzură, va cere demisia președinților Camerei Deputaților și Senatului, Ludovic Orban și Anca Dragu. Guvernul a sesizat Curtea Constituțională în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, despre care consideră că a fost depusă nelegal.

„Dacă Curtea Condtituțională ne dă nouă dreptate, voi veni public și voi cere demisia președintelui Camerei Deputaților și Senatului pentru ceea ce au făcut în aceată perioadă”, a declarat Florin Cîțu.

Ludovic Orban, PNL

Criza politică a relansat competiția pentru șefia PNL

Ludovic Orban este contracandidatul lui Florin Cîțu la conducerea PNL. Șansele sale pentru a câștiga președinția partidului ar putea crește în cazul în care Florin Cîțu ar pierde guvernarea.

Din acest motiv, echipa actualului premier, majoritară în Parlament a recurs la tot felul de tertipuri, inclusiv o alianță cu PSD în Parlament, pentru a bloca moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.

Parlamentarii celor două partide, PSD și PNL, au votat pentru amânarea votului pe moțiunea de cenzură după pronunțarea Curții Constituționale.

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: