Liderii PNL caută soluţii pentru a rămâne la putere după alegeri, din ecuaţie nefiind excluşi nici social-democraţii, nici preşedintele.
Liberalii încearcă să găsească o modalitate de a rămâne la putere după alegerile de pe 30 noiembrie. Chiar dacă mulţi lideri PNL au relaţii strânse cu cei de la PSD, ei îşi dau seama că nu pot neglija rolul pe care îl va juca preşedintele Traian Băsescu în formarea noului guvern. Colaborare bună cu PSD. La vârful PNL, mulţi dintre apropiaţii premierului Tăriceanu s-au gândit că partenerul cel mai potrivit pentru formarea noului guvern ar fi PSD, pentru că, în această variantă, liberalii şi-ar putea plasa mai uşor oamenii doriţi în executiv.
Chiar înaintea începerii campaniei electorale, între lideri ai celor două partide au avut loc tatonări în acest sens. Totuşi, o decizie clară nu s-a luat, din cel puţin două motive. În primul rând, liberalii nu au vrut să rişte o lipire de PSD în timpul campaniei electorale. Pe de altă parte, PSD-iştii le-ar fi cerut să fie pregătiţi să se implice într-o acţiune de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, dacă acesta se va opune planurilor noii coaliţii. O asemenea decizie este însă greu de luat de PNL, având în vedere experienţa neplăcută din mai 2007, când implicarea în acţiunea de suspendare a şefului statului a provocat scăderea partidului în sondaje.
Amintiri frumoase cu Băsescu
În aceste condiţii, odată cu apropierea zilei alegerilor, liberalii sunt nevoiţi să ia în calcul şi varianta reapropierii de Traian Băsescu. Motivul este destul de simplu: potrivit Constituţiei, preşedintele este cel care desemnează candidatul la postul de premier. Dacă parlamentul respinge de două ori, în decurs de 60 de zile, solicitările de învestitură a noului Cabinet, şeful statului poate dizolva legislativul. Liberalii ştiu din experienţa anului 2004 că propunerea preşedintelui poate schimba majorităţile existente pe hârtie.
„Nici Tăriceanu când l-a propus Băsescu, în 2004, nu avea o majoritate, o avea Năstase. Noi am stat câteva zile pe tuşă, dar până la urmă PC şi UDMR s-au răzgândit, în urma discuţiilor cu Băsescu, care a făcut un lucru bun atunci“, îşi aminteşte vicepreşedintele Dan Radu Ruşanu, cunoscut în partid pentru afinităţile faţă de PSD.
Declaraţii contradictorii
Totuşi, în cazul unor negocieri cu Traian Băsescu, liberalii ar vrea eliminarea din ecuaţie a lui Theodor Stolojan. Vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, recent, că Traian Băsescu îşi doreşte un guvern PDLPNL şi că va desemna un premier tehnocrat, care va trece repede prin parlament, şi nu va fi cazul de alegeri anticipate. Vicepreşedintele Ludovic Orban susţine şi el că „este mai naturală o alianţă cu PDL“. Preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, spune însă că negocierile serioase vor începe de-abia după alegeri şi se vor finaliza, cel mai probabil, cu o combinaţie între două dintre cele trei partide importante.