Liberalii nu vor preşedinte executiv

Călin Popescu Tăriceanu a câştigat o primă dispută cu adversarii săi, Crin Antonescu şi Ludovic Orban.

Comisia pentru statut a PNL a decis, astăzi, să propună  congresului partidului să nu înfiinţeze funcţia de preşedinte executiv. Decizia vine în contextul în care adversarii lui Tăriceanu, Crin Antonescu şi Ludovic Orban, au decis să meargă în tandem, primul candidând la funcţia de preşedinte, al doilea vizând postul de preşedinte executiv.

Comisia, dominată de adepţii lui Tăriceanu,  a introdus şi un “bonus” menit să îi descurajeze pe şefii de filiale care îl sprijină pe Orban.
“Potrivit proiectului comisiei, dacă la congres se decide înfiinţarea acestei funcţii la nivel central, această funcţie trebuie creată şi la nivel local”, afirmă Dan Motreanu, membru al comisiei.

Comisia mai propune reducerea numărului de vicepreşedinţi de la 15 la 5, dar  numărul total al membrilor conducerii va ajunge de la 30 la 25. La nivelul PNL urmează să fie înfiinţat un nou organism de conducere, numit Consiliul Preşedinţilor format din şeful partidului şi şefii organizaţiilor judeţene.

Interesant este că şedinţa de ieri a comisiei a fost convocată în condiţiile în care adepţii lui Orban, Norica Nicolai, Victor Paul Dobre şi Ioan Timiş erau plecaţi din Bucureşti şi nu au putut participa.

Proiectul de statut urmează să fie discutat de Delegaţia Permanentă a PNL din 20 februarie iar decizia finală o va avea congresul din 20-21 martie.