Partidul Naţional Liberal anunţă miercuri, cu privire la locurile eligibile pentru alegerile europarlamentare din partea PNL şi ce nume au fost îndepărtate, că în prezent nu există nicio listă stabilită şi orice nominalizare, dacă este oportună, va fi făcută
Partidul Naţional Liberal anunţă miercuri, cu privire la locurile eligibile pentru alegerile europarlamentare din partea PNL şi ce nume au fost îndepărtate, că în prezent nu există nicio listă stabilită şi orice nominalizare, dacă este oportună, va fi făcută, potrivit mediafax.ro
"În acest moment, la nivelul partidului nu există nicio listă a candidaţilor pentru alegerile europarlamentare, drept urmare nu putea fi „scos” nimeni de pe o listă care nu există. Aşa cum preşedintele PNL a anunţat public, criteriile în baza cărora vor fi selectaţi candidaţii la alegerile europarlamentare vor fi dezbătute şi adoptate în mod transparent în cadrul următorului Consiliu Naţional, cel mai important for statutar de decizie între congrese", se arată în dreptul la replică al PNL.
Totodată, sursa citată precizează că informaţiile nu au "legătură cu realitatea" şi că "în cadrul partidului toţi sunt membrii PNL, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii fără nicio altă distincţie sau diferenţă de tratament, aşa cum se sugerează în articolul menţionat. În măsura în care vor considera oportună, candidatura unor membri PNL precum Mircea Hava, Gheorghe Falcă sau Vasile Blaga ar fi justificată de profilul şi experienţa lor politică şi administrativă".
Precizările vin după ce agenţia MEDIAFAX a publicat un material, citând surse politice, potrivit cărora pe lista scurtă pentru alegerile europarlamentare se află în acest moment: Ludovic Orban, Siegfried Mureşan (venit recent din PMP), Ionel Dancă, Marian Jean Marinescu, Daniel Buda, Violeta Alexandru şi Cristian Buşoi. Aceleaşi surse precizau că nume precum Vasile Blaga, Mircea Hava sau Gheorghe Falcă au fost scoase de pe listă.