Destituirea a doi directori din cadrul Autorității Electorale Permanente, Gabriel Saucă și Cristian Petraru, i-a înfuriat pe liberali.
PNL îi cere președintelui AEP Constantin Mituleţu-Buică să revină asupra deciziei și îl acuză că i-a îndepărtat pe cei doi deoarece „nu au simpatii politice față de PSD”.
Mai mult, demiterea celor doi s-a făcut fără ca decizia să treacă prin plenul reunit al Parlamentului, așa cum prevede legea de funcționare a AEP. Liberalii susțin că președintele autorității a înaintat Parlamentului solicitarea de aviz după aplicarea ordinelor de demitere.
„PSD, în ciuda retoricii politice, se află într-un proces agresiv de capturare și compromitere a instituțiilor cheie din statul român, având ca unic scop menținerea la Putere prin orice mijloace”, se arată într-un comunicat al PNL.
Liberalii spun că tot la presiunea PSD, a fost demis la începutul acestui an șeful Departamentului de control al AEP, după ce a constatat ilegalități comise de fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici.