„După ce că ești urât, ești și prost”, i-a sus ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici senatorului liberal Florin Cîțu în timpul discuțiilor de miercuri la Legea bugetului. Liberalii nu s-au lăsat mai prejos și l-au numit pe ministru „discotecar obraznic și golan”, cu precizarea că „atacurile suburbane, mizerabile, sub orice limită de bun simț și comportament” nu pot fi tolerate.
„Răspunsurile în zeflemea, dispreț și bătaie de joc la adresa Opoziției trebuie să ducă la demiterea imediată a lui Teodorovici, obrăzniciile și golăniile de discotecar nu mai pot continua”, se arată într-un comunicat al PNL.
Liberalii cred că ministrul a recurs la acest atac din disperare. „Golăniile și obrăzniciile lui Teodorovici arată disperare, incompetență și ticăloșie în fața unor critici argumentate venite din partea senatorului Florin Cîțu sau a europarlamentarului Siegfried Mureșan, care au scos la iveală jocurile suspecte făcute de Teodorovici din poziția ministru de Finanțe care asigură președinția Consiliului EcoFin în favoarea intereselor unor paradisuri fiscale de pe lista neagră a Uniunii Europene”, susțin liberalii.
Pe lângă vorbele grele adresate senatorului Cîțu, dar în plan secund, liberalii sunt nemulțumiți de deciziile pe care le-a luat ministrul la reuniunea europeană a miniștrilor de Finanțe. „Ministrul Teodorovici trebuie să răspundă public al cui a fost interesul să ceară amânarea unei decizii privind lista neagră a paradisurilor fiscale boicotate de Uniunea Europeană. Să ne spună dacă el, Teodorovici, sau apropiații lui, Dragnea, Tăriceanu, Ponta, Vâlcov sau alții dintre cunoscuții lui au conturi în aceste paradisuri fiscale. În loc să răspundă acestor suspiciuni întemeiate de favorizare a unor infractori condamnați pentru spălare de bani, cu conturi în paradisuri fiscale interzise de Uniunea Europeană, ministrul Teodorovici prins cu alba-neagra în Consiliul Uniunii Europene, iese public cu tupeu nemărginit, vituperând acuzații fără sens și jigniri personale ordinare la adresa celor care se luptă pentru binele românilor atât în Parlamentul României cât și în Parlamentul European”, se arată în documentul transmis de PNL.
În concluzie, liberalii o somează pe Viorica Dăncilă să inițieze demiterea din funcție ministrului Teodorovici și să prezinte public mandatul României și justificarea acestuia la reuniunea Consiliului de miniștri ai Finanțelor din Uniunea Europeană cu privire la lista neagră a paradisurilor fiscale.
Miniștrii de finanțe din UE au adoptat, marți, o listă neagră revizuită pentru paradisurile fiscale din afara blocului comunitar, chiar dacă Eugen Teodorovici, care a prezidat reuniunea EcoFin, a cerut amânarea votului pe această chestiune pentru luna mai.