Liberalii din cea mai bogată localitate ies în ambrozie

Liberalii din cea mai bogată localitate din România iau cu asalt ambrozia din jurul acesteia. Acțiunea e programată sâmbătă, și îi așteaptă pe toți concetățenii lor, să se informeze și să vadă cum se realizează, corect, eradicarea plantei periculoase.

PNL Dumbrăvița organizează sâmbătă, 13 iulie, un eveniment despre impactul pe care îl are ambrozia asupra populației. Incubatorul de Afaceri Dumbrăvița va fi gazda acestei inițiative. În prima parte, va avea loc o sesiune de informare, între orele 10.00 – 12.00, susținută de profesorul de agronomie Ionel Samfira, alături de președintele PNL Dumbrăvița, Sorin Iacob Drăgoi. Cei prezenți vor vorbi despre efectele răspândirii plantei, factorii ce favorizează creșterea ei, metode de prevenire și combatere.

A doua parte a evenimentului este un exercițiu practic. Oamenii sunt invitați să pună mțna pe unelte și să iasă pe câmp unde, alături de specialiști în domeniu vor eradica ambrozia, potrivit metodelor discutate în sesiunea de informare.