Liberalii dau startul pentru Iohannis în 10 august

Liberalii dau startul pentru Iohannis în 10 august

PNL a ales ziua de 10 august, „o dată simbolică”, pentru a demara campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis la Cotroceni. Până în 26 septembrie, liberalii își pro pun să facă precampanie pentru președinte.

„Obiectivul pe care îl avem este să intrăm în contact direct cu toți cetățenii români în cursul acestei campanii, prin intermediul reprezentanților noștri din Parlament, din Consiliile Județene, din administrația locală, prin intermediul voluntarilor PNL”, spune Ludovic Orban.

 

Targetul este de două milioane de semnături, deși sunt necesare doar 200 de mii

Ne puteți urmări și pe Google News

Liberalii nu vor face un eveniment special, mai ales că vor să participe și la a doua ediție a mitingului Diasporei, care va avea loc în Piața Victoriei.

Prezența lui Klaus Iohannis la acest eveniment este incertă, însă președintele va participa, joi, la ședința Consiliului Național al PNL. Atunci se va oficializa și alegerea lui Rareș Bogdan prim-vicepreședinte al PNL, propunere făcută de Ludovic Orban, agreată de Biroul Executiv.

USR și PLUS, care i-ar putea crea probleme lui Klaus Iohannis în campania electorală, au anunțat ieri că au pecetluit alianța politică. Ei încep campania de strângere de semnături pentru Dan Barna astăzi la ora 11:00, în zona fântânii din Piața Universității.