După ședința de luni a Biroului Executiv al PNL, președintele Ludovic Orban a anunțat că va ataca la Curtea Constituţională mai multe legi votate în Parlament.
Liberalii sunt nemulțumiți de decizia prin care au fost numiți unii membri în ASF. Potrivit lui Orban, „cel puţin cinci dintre aceştia nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege”. Liderul PNL a explicat care sunt actele normative care vor fi contestate.
„Vom ataca la CCR legea privind executarea pedepselor, aşa-numita lege «puşcăria în sufragerie», prin care corupţii din PSD şi ALDE încearcă să îşi stabilească un regim de detenţie foarte prietenos, adică să poată să îşi ispăşească pedepsele acasă. Vom ataca la CCR legea privitoare la desecretizarea hotărârii CSAT din 2005 care a considerat corupţia ca o ameninţare la adresa siguranţei naţionale şi mai ales a declasificării tuturor documentelor subsecvente care au fost emise în urma hotărârii. De asemenea, pregătim atacul la CCR împotriva OUG 90 şi 92, mai precis a legii de aprobare a Ordonanţei 90 şi 92, în cazul în care şi la Senat majoritatea guvernamentală va susţine legea de aprobare în aceeaşi formă pe care a susţinut-o la Camera Deputaţilor. Vom ataca la CCR neconstituţionalitatea hotărârii Parlamentului de numire a cel puţin cinci membri din conducerea ASF, care nu îndeplinesc în mod evident condiţiile cerute de lege pentru a ocupa funcţiile de conducere din cadrul ASF”, a explicat Orban.
În altă ordine de idei, președintele PNL a apreciat că remanierea de ieri a Guvernului este „o răfuială între clanurile mafiote din PSD”. Orban a anunțat că Opoziția așteaptă finalizarea remanierii pentru a depune moțiunea de cenzură.