Gazonul din faţa Casei Albe a fost deschis miilor de copii şi familiilor acestora cu ocazia tradiţionalei petreceri anuale de Paşte, anunţă AFP.
Familia prezidenţială a salutat mulţimea prezentă la ceremonie, iar preşedintele a susţinut o scurtă cuvântare.
"Este unul dintre cele mai longevive obiceiuri de la Casa Albă, care aminteşte tuturor că aceasta reprezintă, în primul rând, casa întregului popor", a spus Obama, care astfel a urmat tradiţia originară în 1878, în timpul preşedinţiei lui Rutherford B Hayes.
Conform purtătorului de cuvânt de la Casa Albă, anul acesta sunt aşteptate să participe la festivităţi aproximativ 30.000 de persoane din 45 de state. Spectacolul cuprinde momente muzicale, sportive şi artistice, precum şi celebra deja rostogolire a ouălelor de Paşte.
La dispoziţia participanţilor au fost puse peste 30.000 de ouă din lemn şi alte 13.000 de ouă fierte.
Tot în cadrul acestui eveniment va fi prezentat şi Bo, căţeluşul de şase luni al fetiţelor cuplului Obama, primit în dar de acestea de la senatorul Ted Kennedy.