Lewis Hamilton șochează Formula 1! Actual campion mondial, gânduri de retragere

Lewis Hamilton șochează Formula 1! Actual campion mondial, gânduri de retragere

Lewis Hamilton, actualul campion mondial din Formula 1, a dezvăluit că, în ultima perioadă, s-a gândit să renunțe la pilotaj.

Sezonul 2020 din Formula 1 trebuia să înceapă în Australia, în luna martie, dar a fost amânat până în iulie din cauza pandemiei de coronavirus.

„Am profitat de această pauză pentru a-mi acorda timp mie însumi", a dezvăluit Hamilton pe site-ul oficial al echipei Mercedes. "Au fost, însă, şi zile în care m-am simţit mult mai puţin motivat. Şi mi-am spus: Dumnezeule, ce mi se întâmplă? Şi acum? Ar trebui să renunţ la pilotaj?", a adăugat campionul de Formula 1. . Britanicul a trecut însă repede peste dubiile legate de viitorul său, recăpătându-şi starea de spirit, pentru a încerca să câştige al şaptelea său titlu de campion mondial de Formula 1 şi să egaleze astfel recordul lui Michael Schumacher.

„Foarte repede mi-am dat seama că fac asta cu multă plăere şi că nu există niciun motiv să nu continui” în Formula 1, a mai spus Lewis Hamilton.

Ne puteți urmări și pe Google News

Actuala ediţie a Campionatului Mondial de Formula 1 urmează să înceapă pe 5 iulie, în Austria.