Leul se întărește la începutul săptămânii

Leul s-a întărit astăzi în raport cu euro, după momentul de depreciere de vineri. Astfel, moneda națională începe săptămâna pe un ton optimist.

Cursul oficial anunțat, astăzi, de Banca Națională a României (BNR) este de 4,3786 lei/euro, după ce cotația de vineri a fost de 4,3791 lei/euro, un nivel mai slab pentru leu decât cel de joi.

Moneda națională s-a apreciat și în raport cu dolarul american, ajungând astăzi la 3,28 lei/dolar SUA, de la cursul de vineri de 3,2805 lei/dolar.

În schimb, leul a pierdut teren față de francul elvețian. Cotația acestei monede este astăzi de 3,6354 lei/franc, după ce, la finalul săptămânii trecute, a fost de 3,6346 lei/franc elvețian.