Leon Dănăilă anunță că nu are nevoie de proteză de șold. „Nu îmi doresc ca numele meu să fie folosit într-o campanie de fake news"

Leon Dănăilă anunță că nu are nevoie de proteză de șold. „Nu îmi doresc ca numele meu să fie folosit într-o campanie de fake news" Leon Dănăilă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Medicul de renume Leon Dănăilă, unul dintre cei mai cunoscuți și influenți doctori din România, a reacționat în urma unor informații false promovate în spațiul public. Cadrul medical a transmis că nu are nevoie de proteză de șold și nu a fost programat pentru o astfel de intervenție medicală.

Leon Dănăilă a negat informațiile din spațiul public, conform cărora ar avea nevoie urgentă de operație pentru montarea unei proteze de șold. Medicul susține că nu a fost programat pentru o astfel de operație; starea sa de sănătate nu impune o astfel de intervenție.

Joi, în spațiul public au apărut informații conform cărora medicul ar fi suferit dureri foarte mari din cauza coxartrozei. Surse din apropierea medicului Leon Dănăilă, ar fi menționat că ”medicul se confruntă momentan cu nişte dureri foarte mari, dureri cauzate de o coxartroză pe care el a lăsat-o, a dus-o pe picioare cum s-ar spune, atâta timp cât a putut. Era programat la o operaţie la Spitalul Foişor. Era vorba de o protezare, de o operaţie prin care i se monta o proteză de şold”.

"Situaţia profesorului Leon Dănăilă nu este una bună, cel puţin în momentul de faţă. Medicul se confruntă momentan cu nişte dureri foarte mari, dureri cauzate de o coxartroză pe care el a lăsat-o, a dus-o pe picioare cum s-ar spune, atâta timp cât a putut. Era programat la o operaţie la Spitalul Foişor. Era vorba de o protezare, de o operaţie prin care i se monta o proteză de şold.

A venit peste Foişor acea evacuare pe care am văzut-o cu toţii şi nu mai are rost să mai amintim despre ea. Iată, că printre sutele de pacienţi se află şi Leon Dănăilă care la rândul lui a salvat sute, poate chiar mii de vieţi. Leon Dănăilă şi-a amânat operaţia acum. Informaţia vine de la apropriaţii medicului care îmi spuneau zilele trecute, că deja durerile sunt din ce în ce mai mari, insuportabile”, a anunțat jurnalistul Sergiu Cora.

Ne puteți urmări și pe Google News

Medicul susține că nu are nevoie de intervenție chirurgicală

Leon Dănăilă a transmis publicului că nu are nevoie de vreo intervenție chirurgicală pentru montarea unei proteze de șold. Medicul a subliniat că nu a solicitat niciunui corp medical un astfel de dispozitiv medical. "Precizare: în ultimele zile, au fost răspândite în spațiul public mai multe informații false despre starea mea de sănătate și anumite solicitări pe care le-aș fi făcut. Dat fiind că țin la corecta informare a publicului și nu îmi doresc ca numele meu să fie folosit într-o campanie de fake news, țin să fac următoarele precizări: 1. Nu am solicitat niciunui corp medical și niciunei instituții o proteză de șold. 2. Nu sunt înscris pe nicio listă în vederea obținerii unui astfel de dispozitiv medical. 3. Le mulțumesc pentru gândurile bune celor care și-au anunțat disponibilitatea de a mă ajuta pentru procurarea unei proteze de șold, însă nu am o astfel de necesitate", a scris medicul Leon Dănăilă pe Facebook.

Reamintim că jurnaliștii au cerut în acest sens, o reacție din partea ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă. Demnitarul a spus că  ”fiecare pacient va fi tratat în funcţie de nivelul de urgenţă pe care afecţiunea o reprezintă, nu neaparat numele pacientului îl reprezintă”.