De anul viitor, standurile cu produse ecologice nu vor mai fi o raritate în marile lanţuri de magazine din România.
Cele mai multe dintre hipermarketurile care s-au deschis în România vor avea, din 2009, standuri specializate cu produse ecologice româneşti, spun reprezentanţii acestei categorii de producători. Printre cei care s-au interesat de modul în care pot fi aprovizionate aceste standuri se numără Selgros, Metro, Carrefour şi chiar unele lanţuri de benzinării.
„Am primit solicitări, dar, deocamdată, nu putem onora cererile deoarece producţia nu este aşa de mare“, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică - BIO România, Damian Dragomir, la un târg de profil desfăşurat la finele săptămânii trecute. Asociaţia a mai anunţat că în sectorul 2 al Capitalei urmează să fie deschise şi primele chioşcuri cu produse ecologice în apropierea unor şcoli şi licee, primul liceu care va avea un astfel de chioşc fiind „Dimitrie Cantemir“. Produse scumpe, consum redus
Produsele ecologice sunt cu de la 20% până la 40% mai scumpe decât cele convenţionale, iar consumul lor este destul de redus în România. „Eu sper să ajungem la un consum de 2% din totalul consumului de alimente de pe piaţă în acest an. Trebuie susţinută promovarea, pentru că aceste produse sunt mai scumpe cu 20% decât cele convenţionale, şi consumatorul trebuie să ştie că acest preţ este justificat, că aceste produse sunt bune pentru sănătate“, a explicat Teodora Aldescu, consilier pentru agricultură ecologică în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
În acelaşi timp, în ţări precum Germania, aproape 10% dintre produsele agroalimentare consumate sunt ecologice. Oficialii Ministerului Agriculturii speră ca suprafaţa cultivată cu culturi ecologice să crească până la 200.000 de hectare, comparativ cu 190.000 de hectare în 2007.
Cea mai mare parte a acestor produse merge la export, cantităţile exportate anul acesta fiind de 80.000 de tone, în creştere cu 20% comparativ cu anul trecut. Principalele produse exportate sunt materii prime, cum ar fi furajele, urmate de cereale, oleaginoase, miere (peste 60% din mierea ecologică românească merge la export), şi produse procesate din lapte. În ultima vreme se exportă şi plante tehnice şi chiar produse procesate din carne.
FONDURI
Ajutoare de stat şi sprijin european
Deoarece pe piaţa românească cererea de produse ecologice este în creştere, producătorii sunt interesaţi să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea capacităţilor de procesare. Ei ar putea primi, din 2009, subvenţii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), potrivit ministrului Agriculturii, Dacian Cioloş.
„Noi am făcut demersuri, pentru că nu există subvenţii specifice la nivel european pentru agricultură ecologică, ci un cadru juridic normativ care le permite statelor membre să acorde anumite subvenţii şi unul dintre instrumente ar fi PNDR, în cadrul pachetului de măsuri pentru agromediu“, a spus Cioloş. Ministerul Agriculturii încearcă să obţină avizul Finanţelor pentru un ajutor de stat care i-ar scuti pe producători de plata taxei de certificare.