Cazul Caracal. Metoda high-tech prin care legiștii vor să afle adevărul

Cazul Caracal. Metoda high-tech prin care legiștii vor să afle adevărul

Medicii legiști de la INML „Mina Minovici” au început expertiza osteologică asupra rămășițelor umane ale Alexandrei Măceșanu, găsite la domiciliul lui Gheorghe Dincă, dar și asupra oaselor descoperite lângă zona împădurită de lângă Caracal, acolo unde principalul suspect susține că ar fi ascuns trupul Luizei Melencu.

Medicul Gheorghe Alexandrescu, fost șef al Laboratorului de Prosectură al INML a explicat pentru EVZ în ce constă această procedură. „În lipsa tuturor pieselor osoase nu se poate reconstitui fizic scheletul. Dacă există doar fragmente osoase sau câteva oase se poate reconstitui virtual scheletul printr-un program pe calculator.

Este un program informatic antropologic cu imagini ale oaselor corpului uman, iar prin introducerea în calculator a imaginilor fotografice ale oaselor sau fragmentelor osoase cercetate (găsite) se obţine virtual imaginea schematică reconstituită a scheletului victimei, cu schiţarea elemenelor găsite şi a oaselor absente”, a declarat medicul legist Gheorghe Alexandrescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce fragmente de os sunt introduse în program

Surse avizate au declarat pentru EVZ că în cazul Alexandrei Măceșanu legiștii folosesc fragmentele osoase descoperite în cenușa din butoiul găsit acasă la Gheorghe Dincă.

„În urma cernerii conținutului butoiului, au fost descoperite și ridicate toate fragmentele osoase rezultate, precum și un număr de 21 dinți, obiecte de bijuterie și accesorii, toate prezentând urmele specifice expunerii la flacără și la temperaturi ridicate”, se arată într-un comunicat al DIICOT. Sunt despre fragmente care și-au păstrat morfologia, dar sunt puternic afectate de incinerare, astfel că din ele nu s-a putut extrage ADN.

Este vorba de un fragment de os coxal, un fragment din craniu și o mica parte dintr-o vertebră. Aceste rămășițe au fost găsite alături de dinții din care legiștii au reușit să extragă ADN care se potrivește în proporție de 99,93 % cu probele ADN prelevate de la familia Alexandrei Măceșanu.

În privința rămășițelor descoperite în zona împădurită de lângă Caracal, locul unde Dincă i-a condus pe anchetatori și le-a spus că acolo ar fi aruncat trupul Luizei, acestea erau de asemenea calcinate, iar specialiștii nu au putut extrage ADN, însă ele vor fi folosite în reconstruirea computerizată. Scopul acestei expertize osteologice este acela de a stabili dacă în absența acelor piese scheletale victimele ar putea să trăiască, ori dacă lipsa acestora este incompatibilă cu viața.