Senatorul PMP, Traian Băsescu, a anunțat miercuri că grupul parlamentar al formațiunii nu va fi prezent la lucrările plenului Senatului unde se dezbat și votează cele două legi ale Justiției, legea 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea 317/2004 privind funcționarea CSM. În prealabil, Băsescu a solicitat retragerea de pe ordinea de zi a celor două proiecte de lege. Același lucru l-au cerut PNL și USR. Cererea a fost respins de majoritatea parlamentară PSD-ALDE-UDMR.
„În aceste zile am avut întâlniri numeroase cu ambasadori cu statele UE la București. Nimeni nu înțelege ce se întâmplă. Modul în care s-a organizat comisia și persoanele care conduc comisia au aruncat un element de neîncredere și la populație și la partenerii noștri europeni. De aceea, deși eu am găsit elemente pozitive, precum răspunderea magistraților, vă propun să amânăm votul pe aceste legi până la 1 februarie, la redeschiderea sesiunii parlamentare, pentru a putea analiza și a avea o corectă informare a populației. În cazul în care nu se acceptă retragerea de pe ordinea de zi a celor două legi, PMP nu va participa, nici măcar prin prezență la lucrările Senatului”, a afirmat Traian Băsescu de la prezidiu.
La rândul său, liberalii au solicitat același lucru, prin vocea viceliderului grupului senatorilor PNL, Mario Oprea. El a argumentat că, la fel ca ieri la dezbaterea și votul prin care a fost adoptată legea 303/2004 privind statutul magistraților, este încălcat art. 95 al Regulamentului Camerei superioare care prevede să existe trei zile lucrătoare de la emiterea raportului pe o inițiativă legislativă pânâ la dezbaterea în plen.
Ședința de azi a plenului Senatului este prezidată de șeful Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu.