Secretarul de stat în Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Cristian Dima, a declarat vineri, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că proiectul Legii prevenţiei va intra săptămâna viitoare în dezbatere publică.
Potrivit acestuia, legea prevede ca angajatorii să nu mai fie hărţuiţi de diverse instituţii cu atribuţii de control şi sancţiune, precum ITM, ANAF sau ISU. De asemenea, proiectul de lege prevede ca la prima abatere a angajatorului acesta să nu fie sancţionat, ci doar să primească un avertisment, urmând ca abia la al doilea control să fie amendat, dacă se constată aceleaşi abateri.
"Legea prevenţiei e un program liberal introdus în programul de guvernare şi creează cadrul ca antreprenorii, angajatorii, să nu mai fie terorizaţi de gândul unui control, să existe o armonie între organul de control - Protecţia Consumatorilor, ISU, ANAF sau ITM - să existe o coeziune şi un respect reciproc. În prezent, legea prevenţiei stipulează să existe un proces verbal de avertisment care să nu se treacă în cazierul fiscal, doar se înregistrează în registrul unic de control, şi dacă angajatorul nu se conformează atunci următoarea dată, dacă persistă în abatere, pot fi aplicate sancţiunile. Legea prevede ca un astfel de control să se efectueze o dată la trei ani, dar eu aş propune să fie o dată pe an, cred că e un termen rezonabil ", a spus Cristian Dima, citat de Agerpres.
Secretarul de stat a mai anunţat că în termen de şase luni pe site-ul ministerului de resort va fi înfiinţat un portal legislativ care să conţină toate legile aplicabile societăţilor comerciale, dar şi tematica verificărilor făcute de instituţiile publice angajatorilor. Astfel, aceştia ar putea fi la curent cu toate obligaţiile legale, scopul verificărilor antreprenorilor fiind acela de corijare a greşelilor şi nu neapărat de sancţionare a acestora.