Ajustările făcute la proiectul de lege propus de Lia Olguța Vasilescu după decizia Curții Constituționale în acest sens au dat roade, iar acum legea pensiilor va intra la vot miercuri. „Curtea a cerut la trei paragrafe să fie niște clarificări, mai precis cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale și acolo s-a făcut precizarea că deși trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează și le distribuie mai departe este angajatorul. A fost o corelare pentru pensiile de invaliditate în mod normal ar trebui să venim cu o lege privind indemnizația socială minimă care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că așa a solicitat CCR ca să fie foarte clar am operat și aceste modificări”, a explicat fostul primar al Craiovei.

O altă problemă pe care cei de la PSD au avut-o a fost lipsa cvorumului, subiect mult discutat săptămâna trecută. Se pare că organizarea social-democraților va fi mult mai bună de data aceasta și se asteapta ca  miercuri proiectul să fie adoptat fără probleme. „Am vorbit şi cu noul președinte Marcel Ciolacu, ne-am asigurat că vom avea majoritatea necesară să trecem această lege, care pentru mine este o prioritate, şi sper din toată inima să treacă, pentru că discutăm despre o lege care pornește de la un buget de 58 de miliarde lei, bugetul asigurărilor sociale, şi ajunge la 140 de miliarde lei, asta ca să înțelegem cu toții cam care sunt majorările de pensii”, a declarat, conform stiripesurse.ro, Olguța Vasilescu.

Te-ar putea interesa și: