Evenimentul Zilei > Politica > Camera Deputaților votează o lege care afectează milioane de români. Ce se va întâmpla cu pensiiile
Camera Deputaților votează o lege care afectează milioane de români. Ce se va întâmpla cu pensiiile

Camera Deputaților votează o lege care afectează milioane de români. Ce se va întâmpla cu pensiiile

Legea pensiilor. Camera Deputaţilor va dezbate şi vota miercuri proiectul legii pensiilor. Acesta se află pe ordinea de zi a plenului, după ce, marţi, Comisiile pentru muncă şi juridică ale Camerei Deputaţilor au adoptat raportul acestui proiect.

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, care a iniţiat proiectul, a precizat luni că va intra miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Modificările făcute de comisii au vizat punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale a articolelor declarate neconstituţionale.

„Cu siguranţă mâine (miercuri – n.r.) trebuie să ajungă la votul plenului Camerei Deputaţilor. Au fost foarte puţine modificări de făcut pentru că legea pensiilor nu a fost declarată constituţională în ansamblul său, ci Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări. Mai precis, cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale – şi acolo s-a făcut precizarea că, deşi trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează şi le distribuie mai departe este angajatorul – şi, de asemenea, a fost o corelare pentru pensiile de invaliditate. În mod normal, ar trebui să venim cu o lege privind indemnizaţia socială minimă care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că aşa a solicitat Curtea Constituţională, ca să fie foarte clar, am operat şi aceste modificări”, a menţionat Olguţa Vasilescu.

Săptămâna trecută, Senatul a respins, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi pentru şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a precizat atunci că la Cameră este de obicei o mobilizare mult mai bună şi s-ar bucura ca toată lumea să voteze legea pesniilor