Legea Pensiilor, privită cu ochi răi la Bruxelles. Comisia Europeană a dat verdictul

Legea Pensiilor, privită cu ochi răi la Bruxelles. Comisia Europeană a dat verdictul

Comisia Europeană trage semnalul de alarmă cu privire la deficitul bugetar al României. Noua Lege a pensiilor creată de PSD reprezintă un risc semnificativ în 2020 și 2021.

În urma misiunii reprezentanților de la Bruxelles, de la finalul lui septembrie 2019, Comsia Europeană a constatat probleme serioase care ar putea să apară odată cu majorarea pensiilor.

„Participanţii misiunii au subliniat că este neclar cum noua alege a pensiilor (în special majorarea pensiilor cu 40%) poate fi pusă în aplicare fără modificarea calendarului de implementare. Potrivit Consiliului Fiscal şi Băncii Naţionale a României, implementarea Legii pensiilor în calendarul prevăzut în lege nu este compatibilă cu menţinerea deficitului bugetar în limita a 3% din PIB prevăzută în Tratat”, se arată în raportul Comisiei, potrivit Agerpres.

În plus, Comisia a constatat în urma misiunii „absența unei acțiuni eficiente din partea României", precum și o „abatere ridicată cumulată de la traiectoria de ajustare către obiectivul bugetar pe termen mediu".

Ne puteți urmări și pe Google News

În octombrie, Viorica Dăncilă a trimis o scrisoare către Comisie cu privire la acțiunile sale de corectare a abaterilor, dar Bruxellesul a ajuns la concuzia că România nu a luat suficiente măsuri. În aceste condiții, Comisia a transmis noi recomandări, iar până la 15 aprilie, Orban va trebui să raporteze acțiunile întreprinse.

Legea pensiilor va majora semnificativ cheltuielile guvernamentale. Potrivit estimărilor Guvernului, acestea vor crește cu 2,3% din PIB în 2020 și 4,9% în 2021 față de 2018.