LEGEA GRAȚIERII. Cine ar putea scăpa de PUȘCĂRIE. Date de ULTIMĂ ORĂ de la ANP

Legea grațierii ar putea conduce la eliberarea din închisori a peste 1.000 de deținuți. O analiză transmisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) arată că aproape jumătate dintre beneficiarii proiectului de lege, aflat în Parlament, ar putea fi puși în libertate imediat, ceilalți beneficiind de reducerea substanțială a pedepselor.

Legea grațierii ar putea conduce la eliberarea din pușcărie a peste 1.000 de deținuți. Așa cum reiese dintr-o analiză a ANP, în varianta propusă de Comisia Juridică a Senatului, vor putea beneficia de actul de clemenţă:

a) 1022 de persoane, conform art.1 alin. (1). Dintre acestea, 433 persoane condamnate la pedeapsa închisorii ar putea beneficia de grațiere în întregime conform lit.a. care prevede că ”pedepsele cu închisoarea, stabilite prin hotărâri definitive, se gratiaza (...) în întregime, pedepsele de până la 3 ani, inclusiv”. Alte 10 persoane care ar urmă să beneficieze de graţiere sunt 9 minori şi un condamnat care a împlinit 70 de ani. În parte, 589 de persoane vor putea beneficia de oa reducere a pedepsei cu trei ani,conform lit.

b) Nu au fost identificate femei însărcinate și persoane care au în întreținere minori cu vârsta de până la 14 ani sau minori încadrați în grad de handicap accentuat sau grav care ar putea beneficia de actul de clemență potrivit art. 2 alin. (1). De asemenea, precizăm faptul că a fost identificată o persoană cu vârsta de peste 70 de ani care ar putea fi grațiată;

c) Nu au fost identificate persoane care să beneficieze de actul de clemență conform art. 2 alin 2 (în parte, cu ½ care au împlinit vârsta de 60 de ani);

d) 9 persoane sancționate cu măsuri educative ar putea fi grațiate, conform art.3.

În total, ANP estimează că Proiectul de lege privind grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate ar putea produce efecte asupra a 1032 deținuți aflați în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor.

ANP mai precizează că datele statistice s-au realizat exclusiv pe baza informațiilor existente în aplicaţia informatizată şi a formulelor informatice (generate pentru interogarea bazei de date) care au rezultat în urma interpretării textelor din proiectul de lege şi amendamentele aferente.

„O situație precisă se va putea realiza numai după analiza situației juridice respectiv familiale a fiecărei persoane private de libertate, pe baza dosarului de penitenciar și a evaluării sociale aferente”, a mai transmis ANP.