Legea caselor naţionalizate, contestată de PNL

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat astăzi că PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările legii caselor naţionalizate, potrivit cărora imobilele nu mai pot fi restituite în natură dacă au fost cumpărate cu bună-credinţă, anunţă Realitatea TV.

"Vom contesta la Curtea Constituţională prevederile acestei legi şi sperăm să aducem argumentele necesare că această lege nu este constituţională astfel încât să nu intre niciodată în vigoare", a declarat Olteanu. El a susţinut că România va pierde din cauza aplicării unui astfel de act normativ mii de procese la CEDO, "iar guvernul va plăti aceşti bani din cei ai contribuabililor".

"PSD se întoarce la obiceiurile de la începutul anilor '90 şi prin naţionalizarea caselor nu mai recuoaşte proprietatea privată", a mai spus Olteanu.

Casele naţionalizate care au fost cumpărate cu bună-credinţă nu mai pot fi restituite în natură către proprietarii de drept, a decis miercuri Camera Deputaţilor, for decizional, care a respins solicitarea de reexaminare a preşedintelui referitoare la modificarea Legii 10/2001, demersul fiind considerat de şeful statului o altă naţionalizare.

Urmare a acestei modificări, proprietarii deposedaţi de imobilele lor de către regimul comunist nu vor mai beneficia de acum înainte de restituirea lor în natură, ci doar în echivalent la preţul pieţei, dacă respectiva proprietate a fost cumpărată cu bună-credinţă.