Pe scurt, povestea se prezintă în felul următor: Parlamentul modifică și completează Legea 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, însă președintele Klaus Iohannis depune o sesizare la CCR, solicitând să se constate că legea este neconstituțională în ansamblul ei. Liderul de la Cotroceni nu contestă modificările aduse legii de parlamentari, nici nu avea acum, ci o atacă pe proceduri. „Prin modul în care a fost adoptată, considerăm că legea menţionată încalcă prevederile art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, ale art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) privind principiul bicameralismului şi pe cele ale art. 119 referitoare la rolul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”, arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Și, totuși, după cum o să vedem, această lege ridică și câteva semne de întrebare serioase. Iată ce modificări controversate i-au fost aduse:

  • tinerii sub 18 ani pot folosi armele de tir în scopul exclusiv de practicare a tirului sportiv. Art.10, alin.4: „Persoanele care nu au împlinit 18 ani pot folosi arme de tir în scopul practicării tirului sportiv, cu permisiunea părinților sau a tutorelui, în cadrul federațiilor naționale de specialitate sau a cluburilor sportive afiliate acestora, sub supravegherea și îndrumarea antrenorilor de tir”;
  • în urma suspendării sau anulării permisului, se prelungește termenul de predare obligatorie a armelor la un armurier autorizat (în vederea înstrăinării sau depozitării) de la 10 la 30 de zile;
  • pentru a deține arme, persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani nu vor mai fi obligate să urmeze cursurile de instruire teoretică și practică în vederea obținerii permisului;
  • a fost eliminată condiția ca deținătorul armei să nu fi fost condamnat la închisoare cu executare mai mare de un an, inclusiv pentru infracțiuni prevăzute de regimul armelor și munițiilor;
  • anularea în ultimii doi ani a dreptului de procurare, deținere sau, după caz, port și folosire a armelor letale ori a armelor neletale nu mai reprezintă un impediment pentru a deține arme;
  • dreptul de a deține o armă nu va mai fi anulat (sau suspendat) urmare a refuzului persoanei în cauză de a se supune examenului psihologic și/sau examenului medical în termen de 30 de zile de la data solicitării de către structurile de poliție competente;
  • s-a eliminat din lege limita de două arme de apărare și pază ce pot fi deținute, prevăzută pentru anumite categorii de persoane îndreptățite să le dețină;
  • persoana care a făcut uz de armă are obligația să anunțe de îndată cel mai apropiat organ de poliție doar dacă au rezultat victime sau pagube materiale;
  • a fost modificată și cantitatea maximă de muniție care poate fi deținută. Astfel, în cazul armelor de apărare și pază, la 100 de cartușe cu glonț (în loc de 50), iar în cazul armelor de vânătoare, 500 de cartușe (în loc de 300) pentru fiecare armă.

Între timp, românii sunt împușcați pe stradă

Avem, așadar, într-o parte aleșii poporului care se duelează în drepturi legislative, iar dincolo sunt românii care cad secerați pe stradă.

Se trage în poligon, dar gloanțele lovesc oameni nevinovați aflați la kilometri distanță. Se trage într-o misiune de urmărire a Poliției, dar gloanțele țintesc femei aflate pe trecerea de pietoni.

Nu mai departe de săptămâna aceasta un tânăr din Târgu Cărbunești (jud. Gorj) a scăpat ca prim minune de la moarte după ce a fost lovit de un glonț „rătăcit”, provenit dintr-un poligon de trageri aflat la câțiva kilometri distanță. Jandarmii care efectuau acolo exerciții de trageri caută și acum explicații pentru cele întâmplate.

Iar ce s-a întâmplat în Gorj e nimic pe lângă pățania din februarie, de la Aluniș (jud. Mureș). O femeie a fost împuşcată în cap pe când traversa strada de polițiștii aflați în urmărirea unui șofer care a refuzat să oprească la semnalele Brigăzii Rutiere! Femeia a supravieţuit, fiind de urgență operată la Spitalul din Mureș și ulterior transferată la Spitalul Judeţean Cluj – Clinica de Neurochirurgie.

Te-ar putea interesa și: