În conformitate cu legea Islamică fetele se pot căsători la orice vârstă, atâta timp cât sunt suficient de mature. În țările musulmane, cum ar fi Yemenul, Iranul, Afganistanul, Somalia, Pakistanul și Sudanul, fetele sunt considerate adulți și sunt vândute în căsătorii forțate. Iar imigranţii stabiliţi în Europa vor să impună această tradiţie.
Cel puțin 25% din toate fetele din Niger sunt căsătorite până la vârsta de 15 ani, și 76% până la vârsta de 18 ani. Este cea mai mare rată a căsătoriei copiilor din lume.
Există chiar și câteva cazuri de căsătorii între copii în țările occidentale, deoarece imigranții au adus această tradiție cu ei. Termenul "islamofobie" a fost creat de Frăția Musulmană pentru a ascunde orice dezbatere despre problemele pe care Islamismul le are cu modernitatea.
Stânga o folosește pentru a descrie pe oricine critică Islamul drept "rasist"
Ei ignoră faptul că Islamul este o ideologie care nu are nimic de a face cu rasa. Există chiar o încercare în Occident de a impune o lege Sharia ca lege a blasfemiei pentru critica adusă Islamului. A început când Arabia Saudită și țările musulmane au încercat să adopte o rezoluție a ONU pentru a forța statele occidentale să acuze legal critica la adresa Islamului .
Parlamentul din Canada a adoptat "Propunerea 103" pentru a condamna așa-numita "islamofobie" (teama de islam) într-o lege a blasfemiei.
Conform legii blasfemiei Sharia, notează voiceofeurope, oricine critică Islamul sau Profetul Mohamed ar trebui ucis. In Arabia Saudită și Iran musulmanii sunt executaţi în cazul în care sunt acuzați de blasfemie. În Pakistan, unde situația este și mai gravă, musulmanii radicali folosesc legea blasfemiei pentru a persecuta minoritatea creștină. Este aceasta legea pe care stânga vrea să o adopte şi în Europa?