LEGEA BIG BROTHER, discutată la Palatul Buckingham. Protecția datelor cu caracter personal, pe agenda de lucru a Summit-ului miniștrilor de Justiție din TOATĂ LUMEA

Organizarea instanțelor, protecția datelor cu caracter personal, piața unică digitală, transferarea persoanelor condamnate și îmbunătățirea condițiilor din penitenciare au fost unele dintre principalele subiecte dezbătute la Global Law Summit, eveniment organizat la Londra, de Guvernul Marii Britanii, eveniment la care a participat și Ministrul justiției, Robert Cazanciuc, luni, 23 februarie 2015.

Summit-ul reunește miniștrii ai justiției, procurori generali, practicieni, universitari și reprezentanți ai mediului de afaceri din întreaga lume, în cadrul unei manifestări de excepție, menită să marcheze aniversarea a opt sute de ani de la semnarea, în anul 1215,  a Magna Charta Libertatum, transmite Ministerul Justiției. 

Întâlnirea a avut loc cu participarea miniștrilor de justiție din toate statele participante, găzduite de palatul Buckingham, la invitația Maiestății Sale, Regina Elisabeta a II-a și de Ministerul Afacerilor Externe al Marii Britanii.

În marja summit-ului, ministrul român al Justiției, Robert Cazanciuc, a avut o întâlnire bilaterală cu ministrul britanic pentru organizarea instanțelor și ajutor judiciar, Shailesh Vara. Agenda discuțiilor a fost una extrem de densă, fiind abordate aspecte legate de organizarea instanțelor, protecția datelor cu caracter personal, piața unică digitală, transferarea persoanelor condamnate și, în special, problema identificării unor soluții la nivelul UE în ceea ce privește alocarea de resurse financiare pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare. Această din urmă problemă a fost abordată de ministrul român și cu omologii din Austria, Cipru, Finlanda, Slovacia și Bulgaria.

Dezbaterile au în prim plan semnificația Magnei Charta precum și actualitatea valorilor consacrate sau inspirate de acest document fondator, atât din perspectiva constituționalismului britanic, cât și a celui universal. Tema statului de drept este abordată, cu precădere, prin referire la accesul la justiție, dezvoltarea durabilă sau economia globală.