Editura Evenimentul si Capital

Somnul românilor cu PISTOLUL la căpătâi. Ce se schimbă în legea privitoare la ARMELE LETALE

Autor: | | 3 Comentarii | 3198 Vizualizari

Controversata lege a armelor și munițiilor a suferit modificări substanțiale de la forma propusă inițial, în Senat.

Conform noilor reglementări, demnitarii, magistrații, polițiștii și diplomații vor putea deține un număr nelimitat de arme letale pentru apărare.

În plus, vor fi liberi să le țină oriunde în casă, nu încuiate în casete speciale sau într-un dulap asigurat, gen rastel, așa cum este prevăzut în prezent.

Printre modificările aduse se numără includerea în categoria armelor de autoapărare a celor letale. În plus, cantitatea de muniție pe care o poate avea deținătorul a fost mărită. „De ce numai polițiștii, senatorii sau polițiștii să aibă acest drept? Atât timp cât îndeplinești criteriile legale, ești apt psihic, nu ai cazier, nu ai săvârșit fapte reprobabile de natură penală și ai o pregătire de cel puțin 20 de ore de tragere într-un poligon, așa cum se propune acum, nu văd de ce trebuie făcută o discriminare”, susține Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP).

Acesta ne-a dezvăluit că nicidecum, noile reglementări legale nu pun arma în mână criminalilor, tâlharilor sau violatorilor. Un alt aspect vizat de modificarea legii este avizul de port armă. „Un om care are armă acasă, chiar și un polițist care uzitează arma de serviciu zilnic, dar uită să își reînoiască permisul riscă dosar penal, pedeapsă mai mare decât pentru cei care poartă, liber, arme neletale, care fac mai multe victime decât cele cu glonț. În mod normal, posesorul armei trebuie atenționat și pe urmă sancționat”, susține Surugiu.

Oficiali din MAI ne-au transmis că forma adoptată de Senat și trimisă către Camera Deputaților a suferit modificări față de propunerile inițiale. Cât privește modificarea de a nu mai ține arma în fișet, Surugiu susține că este normală, în condițiile în care posesorul o folosește pentru autoapărare și pentru apărarea proprietății. „Până scoți arma din cutie, riști să îți fie pusă viața în pericol”, a adăugat el.

Peste 71.000 de români au acum permis de port-armă. Iar în registrele Poliţiei, sunt înregistrate peste 270.000 de arme.

Liviu Dragnea, LOVITURA de GRATIE! Rares Bogdan: ”Confirm!”

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI