Legea achiziţiilor publice va fi modificată. Anunțul vicepremierului Daniel Suciu

Vicepremierul Daniel Suciu a declarat, miercuri, la Timișoara, că Legea achizițiilor publice va fi modificată în așa manieră încât demararea proiectelor să nu mai fie întârziată de contestațiile licitațiilor. Firmele care se consideră neîndreptățite de rezultatele licitațiilor vor putea merge în instanță, unde, în caz că li se va da dreptate, vor putea fi dezbăgubite.

„Pregătim să intrăm în şedinţa de Guvern săptămâna aceasta sau cea viitoare cu o modificare la Legea achiziţiilor publice, astfel încât piedici să nu se mai întâmple. Contestaţiile la licitaţii întârzie foarte mult unele proiecte. După 30 de zile, indiferent dacă există sau nu contestaţii, constructorul desemnat va demara lucrările, iar ulterior, dacă în instanţă firma care a contestat va avea câştig de cauză, va fi despăgubită, dar nu la valoarea întregii investiţii, ci la valoarea profitului pe care l-ar fi putut obţine”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu.