Lege încălcată de dragul lui Mazăre

Oficialii ministerelor Justiţiei, Mediului şi Turismului au găsit un mod de a introduce ordonanţa de încredinţare a plajelor: derogare de la actul normativ privind achiziţiile publice.

Plajele vor ajunge la hotelieri în cel mult o lună. Reprezentanţii ministerelor Justiţiei, Mediului şi Turismului au găsit o variantă pentru ca actul normativ de trecere a plajelor în custodia primăriilor să devină legal prin ocolirea legii. Refuzul ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, de a semna ordonanţa de urgenţă lăsa, potrivit legii, soarta plajelor la mâna primului-ministru, Emil Boc, şi semnala un prim conflict în interiorul guvernului.

Predoiu a avut numai obiecţii „strict tehnice”   Ministrul Predoiu a precizat însă, ieri, pentru EVZ că-şi va pune totuşi semnătura pe actul normativ, întrucât „obiecţiunile” sale nu au fost legate de aplicarea practică a ordonanţei, ci de aspecte „strict tehnice”.

„Eu am avut obiecţiuni de natură strict tehnică. Pentru că ordonanţa nu stabileşte pe mâna cui ajung plajele, fapt care rezultă din aplicarea legii. (...) La varianta propusă de iniţiator (Ministerul Turismului - n.r.), Ministerul Justiţiei a avut o serie de observaţii care au fost discutate cu iniţiatorul. Modalitatea tehnică de ex ploatare a plajelor propusă iniţial nu îndeplinea condiţiile de constituţionalitate. Iniţiatorul şi-a însuşit observaţiile şi a reformulat”, a întors-o ministrul justiţiei.   Surse oficiale spun însă că soluţia salvatoare a venit, în final, chiar de la Ministerul Justiţiei şi a fost apoi acceptată de Mediu şi de Turism. Aceasta prevede ca or donanţa de încredinţare a plajelor să se aplice după adoptarea unui nou act normativ de derogare de la legea achiziţiilor publice pe perioada sezonului 2009. Adică fără licitaţie, cum prevede legea.

Ministrul turismului, Elena Udrea, a confirmat faptul că, în curând, hotelierii vor putea lua în primire plajele. „Sunt convinsă că actul normativ va fi pus în practică şi că plajele vor ajunge la hotelieri în cel mai scurt timp”, a afirmat ministrul turismului.

Statul prestează, hotelierul încasează şi plăteşte

Proprietarii hotelurilor se pregătesc acum să ia în primire suprafeţele de plajă care le vor fi acordate, îşi fac socotelile în privinţa porţiunilor care li se vor cuveni şi negociază împreună pentru achiziţionarea de şezlonguri. Potrivit unui acord stabilit deja cu primarul Constanţei, Radu Mazăre, pentru fiecare loc de cazare vor fi acordate 0,2 metri liniari de plajă, de-a lungul aleii de promenadă.

„Subînchirierile vor fi interzise. Dacă eu, ca hotelier, consider că nu am nevoie de atât de mult spaţiu, cât mi se cuvine, pot să iau mai puţin. Prioritate vor avea cei cu deschidere la mare, dar vom face astfel încât să beneficieze de plajă toţi hotelierii şi niciun client să nu fie nevoit să meargă pe jos prea mult până la plajă”, a explicat Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia.

Conform acestuia, plajele nu vor fi închise, dar vor fi favorizaţi clienţii hotelurilor care le exploatează. Ceilalţi oaspeţi vor plăti pentru locuri.

Noii proprietari ai plajelor vor fi primăriile, care le vor închiria hotelierilor câteva luni pe an, cât e sezonul, în schimbul unei anumite sume de bani. Hotelierii le vor exploata, iar autorităţile locale vor avea grijă de mentenanţa şi îngrijirea suprafeţelor de plajă.

Mai exact, acestea vor curăţa nisipul de alge şi de scoici, vor avea grijă să nu alunece malurile în timpul iernii, vor angaja pază şi vor chema gunoierii. Salvamarii şi punctele sanitare vor fi, ca şi până acum, plătite cu bani de la guvern.

"Eu am avut obiecţiuni de natură strict tehnică. Modalitatea de exploatare a plajelor propusă iniţial nu îndeplinea condiţiile de constituţionalitate. Iniţiatorul şi-a însuşit observaţiile şi a reformulat." - Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei

MAREA ÎMPĂRŢEALĂ Bogaţii şi săracii se vor bronza separat Turiştii care vor merge la mare anul acesta se vor putea bronza pe cinci tipuri de plajă, potrivit noilor împărţeli. Cea mai accesibilă va fi plaja „comunală”, care va reprezenta 20% din întreaga suprafaţă şi unde va putea merge oricine să-şi pună prosopul după bunul plac. „În Mamaia, de exemplu, va fi o plajă la Perla, una la Cazinou şi una în zona de nord”, a precizat Bucovală. Al doilea tip de plajă o vor constitui suprafeţele acordate hotelierilor.

Ansamblurile rezidenţiale vor avea şi ele o porţiune rezervată locuitorilor săi. Cei care vor să joace fotbal, volei sau alte jocuri vor avea amenajate spaţii speciale şi largi, de circa 300-400 de metri pătraţi, în timp ce fiţele se vor putea desfăşura în voie pe plajele de lux. Acestea sunt spaţiile acordate cluburilor care au solicitat acest lucru, cum este, de exemplu, Bamboo.

Hotelierii mai plănuiesc să se alieze pentru a negocia în vederea achiziţiilor unor şezlonguri „de calitate superioară” şi au găsit o soluţie care să-i împace şi pe operatorii de plajă, rămaşi acum cu utilajele de curăţare a plajelor achiziţionate anii trecuţi. „Ei se pot uni, să înfiinţeze o societate care să presteze serviciul de curăţare, şi toată lumea e mulţumită”, a dezvăluit Bucovală.