LEGĂTURA NEȘTIUTĂ dintre Andra și cântăreața AMI. „Eram cea mai tare secretară!”. S-a aflat TOTUL după ani de zile!

LEGĂTURA NEȘTIUTĂ dintre Andra și cântăreața AMI. „Eram cea mai tare secretară!”. S-a aflat TOTUL după ani de zile!

Dezvăluiri neașteptate făcute de o cunoscută cântăreață de la noi! Astfel, primul job al cântăreţei AMI, când a venit la Bucureşti, a fost ca secretară pentru Andra.

“A fost o perioadă când am lucrat ca asistent manager. Adică, primul meu job a fost de asistent manager la Andra Măruţă. Iniţial, mersesem la ea la un casting pentru backing vocals. Cântasem şi cu vioara, şi cu vocea şi am fost acceptată, aşa că mergeam la concerte cu ea. Dar după, mi-a propus tatăl ei, Mihai Alexandru, să îl ajut pe acolo, pe la firmă. Aşa am ajuns asistent manager. Am învăţat totul din mers, pentru că eu nu ştiam să lucrez nici pe calculator, habar nu aveam să fac absolut nimic. Dar într-o lună, eram cea mai tare secretară, cel mai tare asistent manager!”, declarat AMI pentru Libertatea.ro.

După ce s-a lansat în cariera solo, AMI a fost nevoită să renunţe la job. “După ce am plecat de acolo, le-a părut rău . Fiind şi ardeleni – ei sunt din Turda -, s-a legat o prietenie frumoasă. Eu eram fix ca în familia mea, aşa mă simţeam. Sunt nişte oameni extraordinari şi foarte calzi”, a mai spus AMI, completând că deşi jobul era destul de solicitant, s-a descurcat de minune. “Aşa mi-am câştigat primii bani. Mergeam şi la facultate, şi la concerte, dar şi răspundeam la telefoane. Mi-a ajutat foarte mult perioada aceea, am învăţat foarte multe”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News