Legătura macabră dintre CEAUȘESCU și HITLER. Descoperirea de SENZATIE implică acțiunea BARBARĂ a unui fost PREȘEDINTE RUS, poreclit „MĂCELARUL DIN BUDAPESTA”, care a ars cu mâna lui cadavrul dictatorului nazist

Legătura macabră dintre CEAUȘESCU și HITLER. Descoperirea de SENZATIE implică acțiunea BARBARĂ a unui fost PREȘEDINTE RUS, poreclit „MĂCELARUL DIN BUDAPESTA”, care a ars cu mâna lui cadavrul dictatorului nazist

În primăvara anului 1970, la Magdeburg, în Germania comunizată, mai mulți medici aflați sub comanda lui Iuri Andropov au excavat mormântul lui Hitler

În acea groapă zăceau rămășițele lui Adolf Hitler, ale Evei Braun, partenera dictatorului nazist, dar și ale lui Josep Goebbels, creierul propagandei hitleriste. De remarcat că alături de rămășițele celor mai cunoscute figuri ale Germaniei naziste, în groapa comună zăceau și cadavrele descompuse ale celor șase copii ai lui Goebbels, uciși chiar de tatăl lor, cu puțin timp înainte ca acesta să se sinucidă. Toți fuseseră găsiți morți în primăvara anului 1945 și îngropați, ulterior, în februarie 1946, într-o regiune controlată la acea vreme de sovietici.

Au fost păstrate doar craniul și maxilarul lui Adolf Hitler

De teamă ca locul să nu fie transformat de simpatizanții naziștilor în loc de pelerinaj, rușii au scos în mare secret, la începutul lui 1970, rămășițele naziștilor din groapa de la Magdeburg și le-au dus într-o pădure de lângă Shoenebeck, la 11 km distanță de „mormântul” inițial. „Trupurile au fost arse complet, cenușa a fost aruncată în râul Biederitz. Am păstrat doar craniul și maxilarul lui Adolf Hitler”, scria Iuri Andropov în raportul trimis către Moscova.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Măcelarul din Budapesta” a fost profesorul lui Ceaușescu

„Din acel moment, nu se mai poate vorbi despre un mormânt. Avem dovezi clare că trupurile lor au fost incinerate. De asemenea, suntem sută la sută convinși că rămășițele păstrate sunt ale lui Adolf Hitler”, confirmă, peste ani, Vasili Cristoforov, șeful FSB, urmașa KGB-ului.

Iuri Andropov, cel care a coordonat acțiunea „Arhivele” , cum o numiseră serviciile sovietice, urcă vertiginos pe scara socială, ajungând la 12 noiembrie 1982 președintele URSS! Avea, însă, să conducă destinul a sute de milioane de oameni mai puțin de doi ani, murind pe 9 februarie 1984.

De remarcat că înainte să devină conducătorul suprem al URSS sau șef al temutului KGB, Iuri Andropov a fost și profesorul lui Nicolae Ceaușescu la Academia Militară „Mihail Frunze” din Moscova! Se întâmpla în intervalul 1950-1951. Lui Andropov i se spunea „Măcelarul din Budapesta” pentru cruzimea cu care participase la înăbușirea Revoluției Ungare din 1956. Pe atunci, „groparul” lui Hitler ocupa funcția de ambasador la Budapesta. Sursa: a1.ro