Celebrul comentator de la Europa Libera a avut, in anii '70, o relatie homosexuala cu un diplomat strain.
Neculai C. Munteanu, una dintre vocile noptii la Europa Libera, a rostit, de curand, de la acelasi microfon, un adevar cu care le ramasese restant catorva milioane de romani, vechii sai ascultatori.
Nu le-a mai vorbit despre comunism, ci despre homosexualitate, „cocoasa invizibila” pe care a purtat-o in vechiul regim cu teama de un dosar penal.
In cartea „Ultimii sapte ani de acasa”, ingrijita de scriitoarea Doina Jela si care va aparea la sfarsitul acestei luni la Editura Curtea Veche, spune mai mult decat atat.
Ziaristul disident, unul dintre putinii care au incercat sa i se alature lui Paul Goma in 1977, a avut, aproape trei ani, „o legatura bolnavicioasa” cu un diplomat strain dintr-o tara europeana.
Homosexualitatea nu a fost insa doar un secret bine ascuns spre a pastra recunoasterea sociala. A fost slabiciunea cu care ofiterul de Securitate al TVR l-a santajat ca sa-l faca „informator”, dar si salvarea, in cele din urma.
„Era prietenul, fratele, iubitul si cealalta lume”
Diplomatul strain, acum in varsta de peste 70 de ani, a fost sansa lui N.C. Munteanu de a pleca din Romania. I-a adus din tara lui blugi, dar si carti interzise la noi.
L-a tinut aproape de opiniile strecurate discret in cercurile diplomatice. I-a copiat adeziunea la Miscarea Goma si scrisorile critice la adresa regimului Ceausescu pe xeroxul ambasadei tarii sale, sub nasul informatorilor si, in final, in martie 1977, tot el i le-a scos din tara, expediindu-le la „Washington Post”, „Neurer Züricher Zeitung” si Europa Libera.
„Il amuza teribil ca-i spuneam „Stranger in the Night” (Strainul din noapte), insa pentru mine chiar asta era. Era prietenul meu, fratele mai mare, tatal, iubitul si in plus mai era si acel „ailleurs”, cealalta lume la care visam si unde voiam s-o sterg”, povesteste ziaristul.
Relatia clandestina, sub ochii Securitatii
Ofiterii care se ocupau de cazul ziaristului disident sunt atentionati inca din septembrie 1976 (pe cand N.C. Munteanu figura inca printre informatori in arhivele Securitatii) ca acesta „se afla in relatii apropiate cu un diplomat urmarit”.
„Duhoarea Securitatii” ii determina pe cei doi sa se vada mai rar, dar sa pastreze legatura telefonic. „Odata, el protestant, eu ortodox, ne-am intalnit la o slujba catolica”, isi aminteste jurnalistul.
Suspiciunile privind relatia lor „clandestina” nu i-au condus insa pe securisti pana la constatarea ca diplomatul si curierul scrisorilor salvatoare au fost unul si acelasi.
Decisi sa afle daca N.C. Munteanu „sufera de actiuni (in loc de „afectiuni” - n.r.) neoropsihice” sau daca „se afla in anturajul unor elemente homosexuale”, securistii au scapat printre degete coordonatele salvatorului.
Numele si adresa lui se aflau la vedere, intr-o agenda a prietenului roman. „A fost o aventura extraordinara, cu atat mai mult cu cat s-a petrecut in barba si sub nasul Securitatii, care ne-a luat boii de la bicicleta!”, conchide N.C. Munteanu intr-un dialog cu scriitoarea Doina Jela, in cartea in curs de aparitie.
PATRU SCRISORI SI O ANCHETA
Pasaportul, achitat in strada Beldiman Pe 16 septembrie 1977, N.C. Munteanu pleca din Romania socialista cu un pasaport obtinut cu greu. Se recunostea „eliberat” cu ajutorul diplomatului strain care ii raspandise in Occident scrisorile, dar si beneficiar al unui context favorabil, asa-numita „pasaportare Goma”.
Preocupata in 1977 de revolta minerilor, Securitatea s-a aratat mai indulgenta cu adeptii Miscarii Goma, preferand sa-i lase sa iasa din tara decat sa-i scape de sub control.
Obtinerea pasaportului venea insa la capatul a sase luni de ancheta consemnate in cele 327 de file ale dosarului de urmarire „Vrinceanu” (aprilie 1977 - februarie 1978).
In martie 1977, N.C. Munteanu scrisese patru lungi scrisori hotarat sa le publice in presa occidentala. Printre ele, adeziunea la Miscarea Paul Goma, dar si o lunga epistola catre Nicolae Ceausescu in care se arata dezamagit ca seful statului incalca legile.
La sfarsitul lui martie, scrisorile ajungeau, prin diplomatul strain, la destinatie. Fortand insa norocul, N.C. Munteanu i le strecoara si unui diplomat american, dovedit spion al Securitatii.
„Aventura” deschidea astfel un lung sir de perchezitii, de interogari la sediul Securitatii din strada Beldiman, de declaratii date sub presiune. Pe urmele lui N.C. Munteanu erau pusi mai multi informatori, printre care si Ecaterina Oproiu, sefa sa de la revista „Cinema”.
19 aprilie, nesansa
Ziaristul este adus la Securitate si pus, de fiecare data, sa retracteze mesajele trimise in strainatate. Tanarul disident este constrans sa dea mai multe declaratii pana cand se arata dispus sa-i ceara iertare lui Ceausescu.
Pe 19 aprilie, zi amplu documentata in dosarul „Vrinceanu”, scrisoarea sa catre Ceausescu urma sa fie lansata in eter, la Europa Libera. De dimineata este luat cu forta de acasa, interogat, batut si in final escortat de un ofiter de Securitate intr-o cabina telefonica de unde avea sa opreasca publicarea scrisorilor in presa occidentala. Obtine, in schimb, promisiunea ca va primi un pasaport.
Intalnire cu sosia lui Goma
Inaite de a-i aproba iesirea din tara, Securitatea ii intinde curse. Printre ele, plantarea sosiei lui Goma, in vara lui ‘77, intr-un refugiu de autobuz pe litoral, mai multe zile la rand.
„Am ramas mut ca un peste, transmitandu-le baietilor ca sunt baiat cuminte si-mi respect angajamentele luate cu speranta ca si le vor respecta si ei pe ale lor, din care ma interesa doar un fleac, pasaportul”, aminteste N.C. Munteanu episodul, in dialogul cu Doina Jela.
INTERVIU
„Cocosat”, dar cu preocupari anticomuniste
Doina Jela: Ati profitat de prietenia cu el pentru a procura cartile interzise, publicatiile altfel inaccesibile? Neculai C. Munteanu: Dupa ce ne-am cunoscut, la prima plecare in concediu in tara lui, fireste, m-a intrebat ce-as vrea sa-mi aduca, mi-a si sugerat, o pereche de blue jeans, poate?
Cine nu si-ar fi dorit asa ceva prin Romania? Chiar si marci bune, adica scumpe, Levi’s sau Wrangler?, am intrebat. Orice vreau, el imi aduce.
Bine, am zis, si, baiat finut, dar insetat de cultura, l-am rugat sa se uite care sunt cei mai scumpi jeans-i si de toti banii sa-mi cumpere atatea carti cate poate dintr-o lista pe care i-am dat-o in mai putin de zece zile. De unde stiam despre acele carti?
De la Monica Lovinescu si Virgil Ierunca - ascultam pe rupte Europa Libera - din revistele „L’Express” si „Le Nouvel Observateur”, pe care le citeam frecvent, de unele imi facea rost chiar el. A cazut din pom.
Alte cunostinte din Romania ii cereau medicamente, sapunuri, deodorante, fleacuri. Eu voiam carti. Si, surpriza, mi-a adus cele cinci carti cerute, dar am avut dreptul si la cele doua perechi de jeans-i, fix Levi’s sau Wrangler.
Cei mai frumosi si mai de neuitat jeans-i din viata mea. Insa cel mai mult m-au bucurat cele cinci carti, toate cu continut anticomunist, printre care si la „La tentation totalitaire” („Tentatia totalitara”) de Revel, abia aparuta la Paris.
„Faceam posta cartile straine”
Pana atunci ma intersectam pe departe, la mana a doua, cu cercuri de unde mai puteai pune mana, pentru o noapte, doua, pe o carte buna, de negasit sau interzisa in Romania.
Acum eram si eu posesor de carti, printre care si o prospatura de la Paris, asa ca puteam sa dau si sa primesc la schimb, cu prioritate, alte carti, adica ma aflam pe un loc bun pe lista celor care faceau posta cartile straine.
Si stiu sigur ca „La tentation totalitaire” a facut inconjurul Bucurestiului, abia am mai putut-o recupera. Culmea, o aveam in casa in timpul perchezitiei, dar baietii nu i-au dat atentie. Asa ca, vedeti si dumneavoastra, cocosat si cu legaturi bolnavicioase, dar cu preocupari culturale si net anticomuniste.
MARTURISIRE
„Strainul” mi-a scos scrisorile afara „Tot „The stranger in the night” este cel care mi-a scos scrisorile afara. In timp ce mi le-a fotocopiat, pe xeroxul ambasadei, si baietii n-au stiut-o nici pe asta, si-a aruncat ochii peste ele si i s-a facut frica pentru mine.
Ne-am intalnit, ultima oara pe pamant romanesc, la ora noua seara, in fata Ateneului Roman si m-a conjurat sa renunt, pentru ca „astia o sa-ti sfarame dintii” si ma avertizase ca, din cauza statutului sau, in afara de ducerea scrisorilor, poate si un telefon anonim la Europa Libera, in caz de primejdie maxima, nu va putea interveni si nu va putea face mare lucru pentru mine. Eu nimic. Eram hotarat.” (Fragment din dialogul lui N.C. Munteanu cu D. Jela pentru cartea „Ultimii sapte ani de acasa”)
FARA INTOARCERE
Drumul spre Europa. Europa Libera Neculai C. Munteanu l-a revazut pe „strain” „in libertate”, intr-o viata noua, inceputa la Frankfurt pe Main. Odata ajuns in Germania, Noel Bernard, directorul postului de radio Europa Libera, a fost unul dintre primii oameni pe care i-a cautat.
Gatuit de emotie si-a citit la microfonul Europei Libere, in octombrie ‘77, scrisoarea critica la adresa lui Ceausescu. Colabora sporadic cu Europa Libera, atunci cand nu vindea tigari in gara din Frankfurt sau blanuri angro, ca sa vada Parisul.
Un telefon de la Noel Bernard, in mai 1977, il aduce la microfonul „Actualitatii Romanesti”. „Dupa trei zile de citit presa romaneasca am scris primul articol si nu m-am mai oprit pana n-a cazut Ceausescu si, odata cu el, si comunismul. A fost grozav. Insa uneori ma gandesc daca n-as fi fost mai fericit daca ramaneam vanzator de tigari”, marturisteste ziaristul.