Viitorul poet al redeşteptării naţionale din partea stângă a Prutului s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul basarabean Pererita, aflat în fostul judeţ Hotin al României Mari.

Părinţii săi erau oameni simpli, plugari români: Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. Şcoala de 7 clase o termină în satul natal, iar apoi absolvă şi şcoala medie în orăşelul Lipcani. Mai târziu, poetul îşi va aminti de aceşti ani ca “ani desculţi şi flămânzi”.

• Grigore Vieru a absolvit Facultatea de Filologie şi Istorie, a Institutului Pedagogic “Ion Creangă” din Chişinău – din cauza lipsurilor materiale fiind obligat să abandoneze deseori cursurile –, şi încă din timpul studenţiei debutează editorial, în 1957, cu o plachetă de versuri pentru copii, “Alarma”, bine primită de critica literară.

 

• Literatura pentru copii va rămâne o constantă a scrisului lui Grigore Vieru – “Muzicuţe” (1958), “Făt-Frumos curcubeul” (1961), “Mulţumim pentru pace” (1963), “Versuri pentru cititorii de toate vârstele” (1965, prefaţat de Ion Druţă şi premiat de Comsomol), “Poezii de seama voastră” (1967), “Duminica cuvintelor” (1969), “Mama” (1975), “Un verde ne vede!” (1976) sunt alte astfel de volume –, dar treptat poetul se afirmă ca un principal luptător pentru cauza limbii româneşti şi a naţionalităţii române, oprimată în acei ani de ocupanţii sovietici. Astfel, în 1964, în revista “Nistru” (publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova) apare poemul “Legământ”, unul dintre primele dedicate lui Mihai Eminescu.

 

• În 1967, aceeaşi revistă “Nistru” publică poemul “Bărbaţii Moldovei”, cu o dedicaţie pentru “naţionalistul” Nicolae Testimiţeanu; drept urmare, întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia scoasă. Consacrarea scriitorului survine în 1968, o dată cu apariţia volumului de versuri “Numele tău”, prefaţat de Ion Druţă (cel mai important prozator basarabean postbelic), care devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană.

 

• Trei poeme din volum sunt intitulate “Tudor Arghezi”, “Lucian Blaga” şi “Brâncuşi”, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi lui Marin Sorescu; astfel de dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

 

• În 1970, editura Lumina scoate de sub tipar Abecedarul, avându-l pe Vieru co-autor; se dăduse o luptă aprigă, în anii anteriori, pentru apariţia lui, luptă în care se angajase şi învăţătorimea basarabeană, lucrarea fiind socotită naţionalistă de către autorităţile comuniste.

 

• Tot în 1970, volumul selectiv de versuri pentru copii “Trei iezi”, la numai câteva zile de la apariţie, este retras, în urma unui denunţ, din librării, din cauza poemului “Curcubeul”, în care se găsise “ascuns” Tricolorul Românesc!

 

• În 1958, Vieru se angajează ca redactor la revista pentru copii “Scânteia Leninistă” şi, în 1959, ca redactor la revista “Nistru” – între 1960 şi 1963 va lucra şi ca redactor la editura “Cartea Moldovenească”.

 

• Pe 8 iunie 1959 se căsătoreşte cu Raisa Nacu, profesoară de română şi latină (“Poate că într-adevăr ochii femeii iubite sunt marginea lumii”, scria undeva poetul). Pe 16 iunie acelaşi an se naşte primul copil al lor – Teodor –, iar pe 29 iunie 1965 vine pe lume cel de-al doilea băiat, Călin.

Poet tribun, “liric, tragic, prăpăstios” Un moment emoţionant are loc în 1973, atunci când Grigore Vieru trece, pentru prima oară, Prutul, împreună cu o delegaţie de scriitori sovietici, şi participă la o întâlnire cu redactori ai revistei “Secolul XX”: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban; la cererea sa, poetul vizitează şi mănăstirile din nordul Moldovei. Se întoarce la Chişinău cu un sac de cărţi şi, mai târziu, face următoarea mărturisire:

“Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul”.

Anul următor, Zaharia Stancu, preşedinte, la acea vreme, al Uniunii Scriitorilor din România (USR), îi face o invitaţie oficială din partea organismului şi scriitorul de peste Prut vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci, iar în 1977, tot la invitaţia USR, vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din patria-mamă: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi.

“Gheaţa” dintre scriitorii români de pe cele două maluri ale Prutului este spartă, în 1978, de Grigore Vieru, prin apariţia la editura ieşeană Junimea a volumului “Steaua de vineri”, cu o “binecuvântare” de Nichita Stănescu.

• În 1981, în colecţia “Cele mai frumoase poezii” a editurii Albatros, condusă de regretatul Mircea Sântimbreanu, apare o selecţie din lirica poetului sub titlul “Izvorul şi clipa”, cu o prefaţă de Marin Sorescu.

 

• Celebrul film pentru copii “Maria Mirabela”, regizat de Ion Popescu Gopo în 1982, s-a bucurat de textele cântecelor semnate de Grigore Vieru, puse pe muzică de compozitorul basarabean Eugeniu Doga.

Pe parcursul anilor ’80, o dată cu acutizarea luptei naţionale a românilor basarabeni, accentele sociale din creaţia poetului Grigore Vieru devin din ce în ce mai evidente. Artistul, obligat de condiţiile social-politice, devine un poet tribun. Într-un interviu din 1984 el mărturisea:

“Eu sunt un poet liric, chiar tragic, prăpăstios. Abia aştept ca lucrurile să se reaşeze în matca lor, pentru a reveni la chemarea mea firească, la poezia lirică”.

Atunci când doreşte, la împlinirea a 50 de ani, să organizeze un spectacol literar-muzical la Palatul Naţional din Chişinău, acesta este interzis la cel mai înalt nivel.

Propus la Premiul Nobel pentru Pace

Roadele luptei intelectualilor din Moldova de peste Prut încep să se facă simţite spre sfârşitul anilor ’80, o dată cu răspândirea politicii de descentralizare lansată de Mihail Gorbaciov:

• în 1988, în săptămânalul “Literatura şi Arta” din Chişinău, apare, sub semnătura lui Grigore Vieru, primul text poetic postbelic tipărit în Basarabia cu caractere latine, iar în 1989 scriitorul este ales deputat al poporului. În turneul efectuat, în acel an, în Republica Moldova, alături de cei mai importanţi muzicieni basarabeni, artiştii sunt întâmpinaţi, peste tot, cu lacrimi în ochi.

 

• În 1991, devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, înfiinţată la Chişinău. Casa de discuri bucureşteană Electrecord a editat, în 1992, discul “Răsai”, realizat împreună cu marii interpreţi Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, la rândul lor dispăruţi tragic în acei ani.

 

• După prăbuşirea comunismului, relaţiile dintre cele două state devin mult mai strânse. În 1990, Grigore Vieru este ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1993 membru corespondent. Acceaşi Academie Română îl propune, în 1992, la Premiul Nobel pentru Pace. Cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău, iar anul următor este decorat cu Ordinul Republicii. Culegerile şi antologiile din opera sa se succed, la edituri româneşti şi din Chişinău.

Diplomă de onoare Andersen

• În 1988, scriitorului basarabean i s-a decernat cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. Culegeri din lirica şi poezia sa pentru copii au apărut de-a lungul anilor în Franţa, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Macedonia, Bulgaria, Bielorusia, Tadjikistan, Azerbaidjan, Kirghizstan şi în alte ţări.

 

• Acum 13 ani, de Rusalii, Grigore Vieru a pus, pe mormântul mamei sale, decedată în 1982, o piatră funerară comună (pentru el şi pentru mama lui), având dăltuite următoarele epitafuri: “Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil”, iar pentru sine: “Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”.

“A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?!“, le-a spus poetul în acea zi celor prezenţi.

“Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer – şi nu vor mai fi nici copii atunci...” (Grigore Vieru)

Grigore Vieru la Cenaclul Flacăra, Sala Polivalentă, 24.11.2008

Citiţi şi:

Dincolo de Prut, poezia a plecat pe ultimul drum