Lecții „populiste” pentru România? Iată cum își salvează Polonia și Ungaria viitorul!

Lecții „populiste” pentru România? Iată cum își salvează Polonia și Ungaria viitorul!

În vreme ce România nu ia nicio măsură pentru a-i convinge pe tineri să rămână în țară, ba chiar tolerează, de 30 de ani, rețelele de trafic de carne vie care alimentează piața prostituției din Occident, guvernele populiste din Ungaria și Polonia investesc masiv în viitorul țării. Și nu este vorba despre o „pomană electorală”, cum se practică în România. FIDESZ în Ungaria și Partidul Lege și Justiție au direcționat banii spre categoriile de vârsta în care au cele mai mici scoruri electorale.

Ultimele vești vin din Polonia, unde de la 1 august persoanele sub 26 de ani vor fi scutite de impozit. Guvernanții au calculat exact cât vor pierde bugetul central și cele locale prin această măsură- 2.5 miliarde de zloți, adică aproximativ 580 de milioane de euro, dat fiind că de respectiva măsură ar beneficia aproximativ două milioane de tineri salariați, anunță Le Figaro. Decizia guvernului de la Varșovia are două obiective. În primul rând, încurajează tinerii să se înscrie rapid pe piața muncii, care este tot mai lipsită de forță de muncă, a explicat viceministrul Finanțelor, Leszek Skiba. Avantajele nu sunt deloc de neglijat, la sfârșitul lunii, un tânăr va câștiga cu 18 la sută mai mult decât până acum. Al doilea obiectiv al guvernului este, însă, reducerea tentației de a emigra.

"Este dificil să prevedem totul, nu avem o baghetă magică, dar credem că tinerii care se întreabă dacă ar trebui să lucreze în Polonia sau în străinătate vor vedea că diferența față de Occident, în ceea ce privește salariul net, scade și va fi o motivație pentru ca ei să rămână în Polonia", spune Skiba. Chiar mai mult, crede el, „unii dintre cei care sunt deja în Europa de Vest, Germania, Marea Britanie, Franța sau Irlanda vor vedea în această măsură o încurajare să se întoarcă acasă”. Firește, opoziția pro-europeană și presa internațională au criticat ideea amintind de precedentul suedez. În 2007, guvernul suedez de centru-dreapta a tăiat contribuțiile angajatorilor pentru cei sub 26 de ani la jumătate, în speranța de a le ușura intrarea pe piața muncii. Dar guvernul de centru-stânga a eliminat măsura în 2016, spunând că aceasta era ineficientă. De fapt, însă, nu era vorba de ineficiență, cred eu, ci de nevoia de a face rost de din ce în ce mai mulți bani pentru întreținerea imigranților.

Dacă Polonia vrea să mai atenueze tentația imigrației, Ungaria încurajează natalitatea. În conformitate cu noul buget pro-familie al lui Viktor Orbán, cuplurile căsătorite care au trei copii vor beneficia de 30.600 de euro de la guvernul ungar. Oferta guvernamentală va avea forma unui împrumut pentru familiile tinere. Familiile care vor face trei copii nu vor mai trebui, însă, să restituie banii. 2.400 de familii maghiare s-au înscris încă din prima lună în acest program și au solicitat deja împrumutul, care este plătit în rate lunare. Mai ales că, în cazul în care cuplul are un copil în termen de cinci ani, dobânda împrumutului și rambursările programate sunt suspendate pentru o perioadă de trei ani. Există, evident, câteva condiții pentru ca un cuplu să se înscrie în program. Astfel, măcar unul dintre soți trebuie să fi plătit contribuții fiscale către stat, iar femeia trebuie să aibă vârsta între 18 și 40 de ani. Mai mult, cel puțin unul dintre soți trebuie să  fie la prima căsătorie. Cuplurile care nu reușesc să aibă primul copil în termen de cinci ani, precum și cele care divorțează în această perioadă de timp, vor trebui să ramburseze împrumutul complet în doar patru luni. Acest program face parte dintr-o politică pro-familie mai largă, prin care FIDESZ vrea să combată declinul demografic. „Europa este la răscruce. Occidentul încearcă să abordeze problema demografiei cu soluții simple, care oferă doar succes pe termen scurt, dar care produc consecințe catastrofale pe termen lung. (...) Ungaria are o abordare pe termen lung și optează pentru calea mai dificilă, în urma căreia, totuși, Europa ar putea deveni un continent puternic, întinerit din punct de vedere economic. Fie încurajăm nașterile punând interesele familiilor în centrul politicului, fie încurajăm fluxurile de migrație în continuare", a declarat un purtător de cuvânt al FIDESZ. Nu vă speriați! Asemenea măsuri nu vor fi aplicate niciodată în România. Politicienii români se feresc ca "dracu` de tămâie" să nu se contamineze de populism. Banii țării sunt destinați șpăgilor electorale și clientelelor de partid. Ca să nu vă mai spun că, pentru a ajunge la putere și a gestiona bugetul după bunul plac, politicienii români n-au niciun interes să se pună rău cu partenerii europeni. Iar aceștia pae mai dornici să salveze Africa și Orientul Mijlociu decât propriile națiuni...

Ne puteți urmări și pe Google News