O știre din Reșița ajungea în redacțiile de presă din întrega țară pe 22 noiembrie 2010: „Azi dimineață, la ora 06.38, pe Drumul Național 6, în afara localității Tâmna, un bărbat de 37 de ani nu a adaptat viteza la carosabilul umed, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, lovind o autoutilitară care circula regulamentar”.
La volanul mașinii era deputatul PSD Narcis-Ioan Chisăliță. Se îndrepta spre București, la o ședință a deputaților. Parlamentarul a rămas imobilizat pe viață într-un scaun cu rotile. Câțiva ani, nu a mai vrut să audă de politica la nivel înalt. Până când, în decembrie 2016, cărășenii l-au trimis cu scaunul rulant în scaunul de senator. Și povestea lui a schimbat fața Parlamentului.
Senatorul a explicat EVZ că abia atunci când a ajuns în Parlament în scaun cu rotile a observat că arhitectura clădirii nu a fost gândită astfel încât o persoană cu dizabilități să treacă pragul „casei aleșilor poporului”. Apoi a început să scrie legi pentru persoanele cu handicap. Recunoaște că unii parlamentari nu știu de fiecare dată ce votează, povestește cum a fost izolat lângă USR-iști și vorbește în premieră despre problemele grave pe care le-a avut mașina pe care a primit-o de la Parlament și în care a făcut accidentul care l-a imobilizat.
„Toate proiectele mele au fost adoptate în unanimitate”
- Ce ați făcut în Senat de când ați fost ales?
- Am două proiecte pe care leam promovat și au devenit legi. Primul proiect prevede ca persoanele cu dizabilități angajate în sistemul public, pentru că în sistemul privat este mai greu să împui acest lucru, să beneficieze de un sport lunar de 15%, pe lângă salariul pe care îl au. El a fost preluat în legea salarizării printr-un amendament. Un alt proiect care a trecut acum o lună de Camera Deputaților: o familie, de exemplu, mamă, tată sau mă- tusă, unchi, care au în ingrijire un copil cu handicap, grav sau accentuat, beneficiază de anumite facilități: scutire la impozitul pe mașină sau la impozitul pe apartament, ceea ce este firesc, pentru că au nevoie de mașină ca să se deplaseze, de apartament, la fel. După ce copilul respectiv împlinește 18 ani, deși el are același grad de handicap și se află tot în grija părinților și a unchilor, practic, a aparținătorilor legali, acești aparținători nu mai beneficiază de facilitățile respective. Si atunci, prin acest proiect, aparținătorii vor beneficia de aceleași facilități și după ce persoana respectivă împlinește 18 ani. Să știți că e un sprijin foarte mare pe care îl acordă acest proiect acestor aparținători și sunt foarte mulți în România care s-au zbătut pentru acest proiect și eu mă bucur că a trecut de Camera Deputaților.
- Colegii parlamentari vă susțin proiectele?
- Întotdeauna eu mi-am spus că nu am ce să pierd! Să pierd scaunul pe care nu vreau să-l dau nimănui? Nu am ce să pierd! Am avut întotdeauna sprijinul (colegilor, n.red), ceea ce m-a bucurat. Și a colegilor și a președintelui de partid, pentru că așa am ajuns senator. Dacă vă amintiți, președintele partidului, Liviu Dragnea, a anunțat, la un moment dat, înainte de a fi alegerile din 2016, că va fi o persoană cu dizabilități în Parlamentul României, ceea ce a schimbat puțin optica și celor din Parlament, și poate a partidelor politice. Am relații bune și cu cei din Opoziție. Toate proiectele inițiate de mine au trecut cu unanimitate.
- Mai aveți alte proiecte de suflet?
- Mai am încă un proiect de lege pe care l-am inițiat împreună cu senatorul de Vâlcea, Bogdan Matei, și care a plecat, tot așa, de la o realitate pe care am intâlnit-o în școli. De fapt, mi-a povestit-o fata mea care are 11 ani, și care la școala la ea a vă- zut un copil, tot așa, de vârsta ei, puțin mai mic, dar care a fost dus de părintele lui la etajul 1, cărat pe scări împrună cu scaunul rulant. Atunci mi-am pus întrebarea: „Bine, un copil cu dizabilități nu are și el dreptul să învețe, să ajungă la școală, și să i se asigure toate condițiile pentru a învăța?”. Este adevărat că în sistemul de învățământ există o circulară sau o decizie a ministrului, ceva de genul acesta, din care spune că copiii cu dizabilități trebuie să învețe la o clasă la parter. Eu, când am întrebat directorul, el mi-a spus că nu avem cum să așezăm clasa copilului la parter, pentru că nu vor părinții, pentru că sunt cei cu clasa zero, și atunci am vorbit cu colegul meu și am hotărât să obligăm școlile fie să aibă un elevator, fie clasa să se afle la parterul școlii, să nu mai dăm posibilitatea directorilor să spună că nu este obligatoriu și nu facem. Fie cumperi un elevator cu ajutorul primăriei, pentru că ministerul nu poate, fie muți clasa la parter.
- Ce probleme mai întâmpină o persoană cu dizabilități?
- În 2010, după accident, când am ieșit din spital, am vrut să mă duc și eu la mall să mă recreez. Prima problemă pe care am avut-o e că nu am putut să îmi pun scaunul în taxi. A doua problemă pe care am avut-o a fost să merg cu RATB-ul. Nu am putut să urc. Nu funcționa (trapa special amenajată n.r.).
- S-au schimbat lucrurile privind accesul în Parlament odată cu alegerea dvs. în funcția de senator?
- Un lucru bun care s-a întâmplat prin venirea mea ca persoană cu dizabilități, sau ca parlamentar cu dizabilități, este că de la intrare s-au marcat trei locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități, ceea ce până atunci, nu că nu erau neapărat, ci era un simplu indicator. Acum sunt trei locuri care sunt păstrate mereu, astfel încât pentru cei care vin, și vin persoane cu dizabilități, cu care eventual mă întâlnesc eu sau care au probleme la alte comisii, vin și pot parca mașina acolo unde este special amenajat. Din fericire, am observat că nu prea se parchează (de alte persoane care nu prezintă dizabilitățin.r), ceea ce este foarte bine. Când m-am întors în Reșita, după ce am stat șase luni în spital, primul lucru pe care l-am observat este că persoanele cu dizabilități nu aveau unde să parcheze. Fiind implicat în viața politică de foarte mult timp și cunoscând și factorii politicii, dar și pe cei care decideau și puteau să dea amenzi, primul lucru pe care l-am făcut, m-am dus la poliția locală, și i-am spus: „Din momentul asta vreau să văd toate parcările care sunt amenajate pentru persoanele cu dizabilități să fie libere, iar dacă cineva parchează acolo să primească amendă, așa cum este și normal”. E adevărat că după o lună - două au început să se obișnuiască, și nu mai parca nimeni de frică să nu primească amendă. Din păcate, avem nevoie de puțin timp să lucrăm la mentalitate.
Mașina Parlamentului i-a adus necazul!
- Cum s-a produs accidentul de mașină?
- Eu, fiind deputat, circulam cu mașina Parlamentului, cu Loganul. Era un foarte mare scandal atunci când Parlamentul încearcă să își înnoiască mașinile. Dacă vă uitați, din 2012, Parlamentul nu mai cumpă- ră mașini. Nu au mai cumpărat mașini pentru parlamentari. Parlamentarii circulă cu mașinile lor. Ee, în 2010, circulam cu o mașină, nici nu știu, a Parlamentului, veche. Asta mi s-a dat. Ee, eu am dus-o la verificat, dar nimeni nu s-a uitat că sub scaunul șoferului sunt patru suruburi. Trei dintre ele erau aproape rupte, al patrulea era ruginit. Dimineața (s-a produs accidentul n.r.), când am plecat să ajung la plenul Camerei Deputaților. Din păcate, am prins o pojghiță de polei, am apăsat doar ușor pe frână, mașina mi-a alunecat. Nu aveam vitează. Am dat în parapet și atunci suruburile (de la scaun n.r.) s-au rupt. Dacă aveam centura era și mai rău, pentru că brusca centura, și așa m-am dus ușor în spate. Așa s-a întâmplat. Din păcate, mi s-a dus coloana.
„M-au izolat lângă USR și nu mi-a plăcut”
În ședințele de plen, senatorul nu ia loc în scaunele destinate parlamentarilor, ci stă în propriul cărucior, la marginea rândului pentru PSD-iști.
De la începutul mandatului, a luat și cuvântul de 22 de ori în plen, în condițiile în care unii parlamentari cu ambele picioare să- nătoase deschid gura o singură dată în patru ani de zile, când depun jurământul obligatoriu de învestitură. Circulă prin Parlament doar cu liftul pentru că în afară de intrare, pe scările dintre etajele Casei Poporului nu sunt elevatoare, aparatele mecanice care funcționează pe post de lift pentru persoanele cu dizabilități.
Persoana care îl însoțește în permanență și care îi împinge scaunul printre comisii și ședințe de plen este un consilier care i-a devenit „prieten”. „El este în permanență lângă mine. Atunci când am nevoie să trec peste vreun prag, se mai întâmplă, atunci mă ajută să trec peste prag”, spune senatorul. Când se votează cu bile, parlamentarii vin cu urnele la el.
Spune că s-a obișnuit să se descurce pe roți prin Parlament dar a povestit EVZ un episod care l-a deranjat la ședințele reunite ale senatorilor și deputaților, care au loc în plenul Camerei Deputaților.
„Locul pe care l-au amenajat ei și puteau să-l amenajeze a fost la grupul USR. M-am dus o dată, nu mi-a plăcut. Eram stingher! Ei votau împotrivă, eu poate votam pentru, și atunci m-am hotărât să mă duc sus, unde stau președintele și vicepreședintele, există mai multe rânduri. De fiecare dată când este plen comun, mă duc acolo. Asta este! Nu mi-a plăcut să stau acolo (la USR n.r.). M-au izolat și nu mi-a plăcut!”, a declarat Chisăliță.
„Nu e trafic de influență dacă ajuți cetățenii”
- De ce faceți efortul de a vă deplasa de la Caraș Severin (locul natal al senatorului n.red.) la București pentru activitatea de parlamentar?
- Eu fac politică din 1999. Am trecut prin toate etapele, ce înseamnă și ca membru de partid, am fost, de exemplu, și președinte la tineret, președinte la organizația mare, am fost și consilier local, și consilier județean, am fost și consilierul prefectului, am fost și deputat, și acum sunt senator. Știu că este greu de înțeles pentru că oamenii politici sunt considerați oportuniști, însă mi-a plăcut să fac politică pentru că am intrat în contact cu foarte muți oameni și am încercat să-i ajut. Chiar dacă, mai nou, în ziua de azi, multă lume spune că faci trafic de influență. Eu nu cred că faci trafic de influență atunci când îți vin (cetățenii n.r.) în audiență. Nu știu, ai un prieten (...) care poate nu are de unde să știe că o instituție scoate la concurs nu știu ce post. Dar tu îi poți oferi informația respectivă. Sau ai un prieten care are o firmă și are nevoie de o persoană care, nu știu, de un strungar, de un inginer. Îl suni și îi spui că este la mine persoana asta. Te rog, primește-l și vezi dacă poți să-l angajezi. Nu cred că este trafic de influență, ci este un ajutor.
Unii parlamentari nu știu ce legi votează!
- Cum vedeți clasa politică?
- Nu vă supărați pe mine, dar presa încearcă, nu toată presa, purtătorii de opinie încearcă să creeze impresia că toată clasa politică este proastă, slabă. Eu cred că este, undeva, la mijloc. Clasa politică este asemenea întregii societății. Cum este societatea românească așa este și clasa politică. Este adevărat că poate clasa politică ar trebui să fie mai responsabilă. Atunci când te duci în Parlament, într-o ședintă, măcar să ști ce votezi.
- Ați sesizat asta la colegii parlamentari?
- Da. Asta este o problemă. De fapt, de aici pleacă. Noi ne facem imaginea de multe ori, unii dintre noi, care se restrânge pe întreg spectrul politic! Ceea ce, pe de altă parte, nu este corect, pentru că sunt parlamentari care atunci când se duc în Parlament, cel puțin, citesc legile. - Dacă mă întrebați după ce ies din plen, nu pot să țin minte 20 de legi pe care le-am votat și să spun legea cutare, legea cutare. Nu am cum! Mi-e greu să le țin minte cum se cheamă, dar pot să spun puțin despre fiecare.
- Unii nici măcar atâta lucru...
- Aici este problema. Vin, stau, au votat cum le spune liderul, cu semnul! Să știti că nu este greșit. În sala, se mai poartă anumite negocieri între liderii gruprilor și se poate schimba. Eu dacă nu sunt atent, votez cum se stabilise pe proiectul respectiv. La ședințele de grup stabilim cum să votăm. Dacă noi am stabilit ca la un proiect să votăm împotrivă, se poate ca în plenul Senatului să se modifice. Și, atunci, eu dacă votez pentru sau împotrivă, nu-s atent, și atunci liderul de grup îmi spune: „Ce faci?”. Avem și noi momente când ne dăm cu stângul în dreptul și ne facem imaginea proastă care se duce în societate!