Lecție de corupție la BAC. Profesor către elev: „Ia, mă, și copiază, nu fi prost!”

Lecție de corupție la BAC. Profesor către elev: „Ia, mă, și copiază, nu fi prost!”

Cazul halucinant pe care „Evenimentul zilei” l-a relatat în ediția de ieri a pus în mișcare Corpul de Control al Ministerului Educației și Poliția Română care au trimis la Târgu Neamț echipe de control. Elevul care a dezvăluit „Mafia” de la examene a povestit cum tinerii erau îndemnați de către dascăli să fraudeze

Dezvăluirile din „Evenimentul zilei” au creat o adevărată undă de șoc printre profesorii supraveghetori și elevii care au dat examenul de Bacalaureat, în sesiunea 2015. După ce un tânăr de 18 ani, care a participat la sesiunea de anul acesta, ne-a explicat la ce „șmecherii” au apelat unii dascăli de la Liceul Economic „Vasile Conta”, din Târgu Neamț, județul Neamț, pentru a nu fi filmați, mai mulți cititori ne-au transmis că în situații asemănătoare s-ar afla mai multe unități de învățământ din țară.

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a dispus, ieri, trimiterea Corpului de Control la „Vasile Conta”, iar oficiali din Minister au cerut sprijinul „Evenimentul zilei”. Mai mult decât atât, oficiali din Poliția Română neau confirmat demararea unor cercetări la liceul nemțean, privind posibila fraudare a Bac-ului.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Ministrul Educației Sorin Mihai Cîmpeanu

„S-a copiat pe rupte”

În continuarea anchetei demarate de „Evenimentul zilei”, redăm amănunte șocante dezvăluite de „Excess”, elevul care a participat la cele trei examene de Bac, desfășurate la Liceul „Vasile Conta”. După ce a aflat că a picat la Matematică și Biologie – probele la care i s-a cerut șpagă - el ne-a dezvăluit că în aproape toate sălile de examene „s-a copiat pe rupte”.

„Eu am dat examenul întro sală de la parter. Și acolo s-a copiat, dar la etaj a fost dezastru. Mi-au povestit colegii că s-a copiat în voie. Radu, un coleg de-al meu care a dat examenul într-o clasă de la etaj mi-a zis că profesorul i-a spus: „Ia, mă, și copiază, nu fi prost!”, a relatat „Excess”.

Cotizație ca să stai liniștit

Din cele povestite de colegii săi, aproape toți elevii au dat șpagă: „Era ca o cotizație: 50 de lei ca să stai liniștit”. Culmea este că, în ciuda acestui fapt, nu toți care au copiat au luat examenul.

Poliția Română cercetează cazul

Ancheta demarată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECȘ), ca urmare a dezvăluirilor din „Evenimentul zilei”, urmează să stabilească în câte dintre sălile de examen de la Liceul „Vasile Conta” s-a fraudat. „Excess” ne-a transmis că „în aproape toate sălile s-a copiat”. El a mărturisit că, în sala în care a dat examen, de la parterul clădirii, doar la proba de Limba Română nu s-a dat șpagă și nu s-a copiat. Este singurul examen pe care l-a trecut. „La etaj, s-a copiat pe rupte”, a adăugat tânărul. Oficiali din Poliția Română ne-au transmis că sunt efectuate cercetări legate de „o posibilă fraudă” și că, în cazul în care se vor constata fapte de natură penală, vor sesiza procurorii.

Cazul Ștei: începe urmărirea penală

„Evenimentul zilei” a aflat și ultimele detalii legate de ancheta demarată de Ministerul Educației la Colegiul Tehnic „Unirea” din Ștei, județul Bihor(foto), loc în care s-a descoperit că profesorii desemnați să supravegheze proba de matematică au ajutat 43 de elevi să copieze. Este vorba despre candidați de la Liceele Unirea și Avram Iancu. Inspectoratul Școlar Județean Bihor a făcut un denunț, pe 4 iulie. Polițiștii susțin că au primit faxul a doua zi și că au demarat cercetările. Marți, au fost ridicate înscrisuri și imagini video. „În funcție de constatări se va propune începerea urmăririi penale”, au declarat, pentru EVZ, oficiali din Poliția Română.

Anchete și în Timiș

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș anchetează o posibilă fraudare a examenului de Bacalaureat la liceul din Făget, (Timiș), unde s-a înregistrat o promovabilitate de 54%, iar 32 de elevi din cei 168 prezenți au obținut medii peste 8 la examenul maturității.

FOTO: Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget

Miercuri dimineață, procurorii au solicitat înregistrările video din clasele unde s-au susținut probele Bacalaureatului la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget (foto). „M-a contactat prim-procurorul și mi-a cerut să pregătim aceste înregistrări, menționând că există o plângere penală în acest sens”, a explicat Aura Danielescu, șefa Inspectoratului Școlar Timiș.

Parchetul a intrat pe fir

Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, Vasile Bâc, plângerea penală vizează „nerespectarea regulamentului de desfășurare a examenului”, adică faptul că elevii ar fi copiat în timpul probelor. „Am cerut înregistrările ca să vedem dacă copiii au vorbit între ei sau dacă au copiat în timpul examenului”, a declarat Bâc.

FOTO: Liceul „Vasile Conta” din Târgu Neamț

Directorul liceului din Făget, Victor Birău, susține că au picat suficient de mulți elevi slab pregătiți pentru a nu fi vorba de nicio fraudare a examenului. „Elevii care au luat note mari sunt olimpici. Avem o fată care a obținut o bursă de studii în SUA”, a spus directorul. Un număr de 11 elevi au obținut medii peste 9 la bacalaureat, iar alți 21 au reușit să ia medii peste 8. (Georgeta Petrovici)

Autodenunțul i-ar putea salva de dosar penal pe elevii care au copiat

Cercetări administrative, de natură disciplinară, dublate de cercetări penale au fost declanșate în mai multe centre de susținere a examenului de Bacalaureat.

FOTO: Liceul „Ion Creangă” din Târgu Neamț

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru „Evenimentul zilei” că instituția pe care o reprezintă, precum și Inspectoratele Școlare Județene, au conlucrat la organizarea examenului de Bacalaureat, astfel încât fraudarea probelor să nu fie posibilă.

Examenele au fost susținute numai în centre dotate cu camere de luat vederi, lucrările au fost trimise spre corectare la comisii din alte județe. Măsuri anticopiere au fost luate. Despre cazul descoperit de ziarul nostru, ministrul Cîmpeanu a declarat: „Toleranța la fraudarea examenului de Bacalaureat este zero. Ministerul Educației a declanșat verificări, prin Corpul de Control, și, dacă se dovedește reală sesizarea elevului, profesorii implicați riscă sancțiuni până la pierderea funcțiilor, ca să nu mă refer la partea penală pentru care alte autorități sunt competente”.