LE TEMPS: Ambasadorul SUA la Berlin a fost numit director al serviciilor americane de informații

LE TEMPS: Ambasadorul SUA la Berlin a fost numit director al serviciilor americane de informații

Richard Grenell îl va înlocui pe actualul director ad interim Joe Maguire. Numirea sa, criticată de democrați, va trebui să fie confirmată de Senat.

Donald Trump a anunțat miercuri numirea actualului ambasador al SUA în Germania, Richard Grenell - un apropiat al său - în postul sensibil de director ad interim al agenției care coordonează serviciile secrete americane. «Rick a servit foarte bine patria și abia aștept să lucrez cu el», a scris președintele republican pe Twitter.

Numirea lui Richard Grenell, un susținător fidel al lui Donald Trump, va trebui să fie confirmată de Senat pentru ca acesta să devină directorul permanent al serviciilor de informații.

În vârstă de 53 de ani, acest fost purtător de cuvânt în campania lui Mitt Romney din 2012, homosexual declarat, a deranjat numeroși responsabili germani prin luările sale de poziție prea puțin diplomatice. Grenell a acuzat Berlinul că «insultă» Statele Unite, deoarece un ministru german a făcut o paralelă între activitățile de spionaj ale SUA și ale Chinei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Richard Grenell îl va înlocui pe actualul director ad interim Joe Maguire, căruia președintele Trump i-a mulțumit pentru «munca lui minunată». Biroul directorului serviciului național de informații (DNI) coordonează 17 agenții americane de informații.

De la sosirea la Casa Albă, Donald Trump a ignorat în mod frecvent opiniile fostului șef al serviciilor de informații, Dan Coats, și l-a ținut la distanță de unele dosare, în special cele privind relația cu Rusia.

Dan Coats a criticat în mod public decizia lui Donald Trump de a avea o discuție cu ușile închise cu Vladimir Putin la Helsinki, în iulie 2018. Cei doi lideri erau însoțiți doar de translatori.

Dan Coats și-a părăsit postul în august 2019, la doi ani după numire. Donald Trump a dorit la un moment dat ca înlocuitorul acestuia să fie senatorul republican John Ratcliffe, dar până la urmă a fost nevoit să renunțe din cauza numeroaselor critici care au însoțit această decizie, legate în principal de lipsa de experiență în domeniu a senatorului.

Mai mulți democrați au denunțat, miercuri seara, și lipsa de experiență în domeniul informațiilor a lui Richard Grenell, acuzat de a fi ”cățelușul” lui Donald Trump.

Sursa

Traducerea: Ruxandra Lambru - RADOR