Conducerea Comisiei de anchetă a prezidențialelor din 2009 se va întâlni, miercuri sau joi, cu procurorul general, Augustin Lazăr, și cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, ieri, președinta Comisiei, deputata PSD Oana Florea.
La întrunirea care va avea loc în biroul lui Toader, aceștia vor discuta despre dosarul clasat referitor la scrutinul prezidențial din 2009. Lazăr a refuzat să transmită comisiei de anchetă documentele din dosar solicitate de comisie.
Procurorul General face pe niznaiul După anunțul Oanei Florea, procurorul general a susținut că nu știe nimic despre o astfel de întâlnire la Ministerul Justiției și „cu atât mai puțin despre obiectul” întrevederii. Totuși, „procurorul general al PÎCCJ își exprimă disponibilitatea pentru dialog în conformitate cu atribuțiile specifice funcției și dispozițiilor legale în vigoare”, a anunțat, ieri, Ministerul Public, într-un comunicat. Imediat după comunicatul Parchetului General, jurnalistul Dan Andronic a susținut că are informații certe cu privire la faptul că cel care a solicitat întâlnirea este însuși Procurorul Genaral, Augustin Lazăr.
Două ore mai târziu, potrivit stiripesurse.ro care a solicitat ministrul Justiţiei lămuriri în acest caz, Tudorel Toader a afirmat că întâlnirea va avea loc „la solicitarea Procurorului General”, precizare care infirmă comunicatul Pachetului General și îl confirmă pe Dan Andronic.
Membrii comisiei vor să discute cu Toader și cazul șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, care a refuzat de trei ori să se prezinte la audierile comisiei. A patra oară Kovesi a trimis Comisiei o scrisoare în care le-a spus parlamentarilor că nu știe nimic despre ce s-a întâmplat în „sufrageria” lui Gabi Oprea, în noaptea în care au fost date rezultatele alegerilor din 2009.
Iohannis să-l „taxeze” pe Maior
Comisia a trimis la Cotroceni o notă în care l-a informat pe președintele Klaus Iohannis că fostul director al SRI, George Maior, a evitat să răspundă întrebărilor forului. În opinia membrilor comisiei, răspunsurile date de actualul ambasador în SUA nu au fost „satisfăcătoare”. Șefa Comisiei, Oana Florea a adăugat că rămâne la latitudinea șefului statului să ia o decizie, deoarece membrii comisiei nu au competența să ceară sancționarea lui Maior. Membrii comisiei au cerut informații despre scrutinul prezidențial din 2009 și fostului șef al SPP, generalul Dumitru Iliescu. Solicitarea vine după ce acesta „a făcut afirmții atunci când a venit la comisie cu privire la faptul că deține și informații și documente”, a spus Oana Florea.
Jurnalistul Dan Andronic a dezvăluit că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi au mers acasă la Gabriel Oprea.