Augustin Lazăr spune că din mesajul pe care l-a postat în urmă cu câteva ore pe Facebook nu rezultă de nicăieri intenţia sa de a plasa justiţia în afara puterilor statului şi deasupra acestora, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, rupând din context câteva cuvinte pentru a-şi putea formula acuzaţia.
„Ministrul justiţiei, referindu-se la respectarea competenţelor, interpretează eronat mesajul pe care l-am postat în ziua de 16 septembrie a.c., formulat în baza principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, rupând din context câteva cuvinte pentru a-şi putea formula acuzaţia”, a postat Augustin Lazăr pe pagina de Facebook a Ministerului Public.
Lazăr a spus că mesajul transmis de el „subliniază faptul că justiţia independentă este capabilă, prin instituţiile sale şi prin exercitarea prerogativelor în cadrul constituţional, alături de celelalte puteri, să asigure echilibrul puterilor în stat în baza controlului reciproc între puteri, în interesul societăţii şi al menţinerii ordinii de drept”.
Augustin Lazăr a menţionat că de nicăieri nu rezultă intenţia sa de a plasa justiţia în afara puterilor statului.
„Astfel, de nicăieri nu rezultă intenţia mea de a plasa justiţia în afara puterilor statului şi deasupra acestora, precum şi problema depăşirii cadrului constituţional şi a existenţei unui conflict juridic între puterile statului care, desigur, este de competenţa Curţii Constituţional.”, a scris Augustin Lazăr pe Facebook.
Procurorul general a spus că principiile pe care le-a enunţat în mesaj se regăsesc în Carta de la Roma (adoptată ca urmare a Opiniei nr. 9 din 2014 a Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei) şi în nota explicativă unde, se subliniază că procurorii trebuie să îşi îndeplinească sarcinile fără nicio presiune sau interferenţă externă, în conformitate cu principiul separaţiei puterilor şi principiul responsabilităţii.