Editura Evenimentul si Capital

Lazăr aruncă ultima bomba în dosarul Revoluției. MARELE MOMENT ZERO se apropie. Breaking news în Justiţie

Autor: | | 2 Comentarii | 10948 Vizualizari

Procurorul general al României Augustin Lazăr a afirmat luni, la Timișoara, că cel mai probabil în câteva zile datele personale din rechizitoriul în dosarul Revoluției vor fi făcute anonime și că apoi, deoarece aceste informații sunt de mare interes, vor fi prezentate public pentru o mai bună înțelegere a evenimentelor de atunci.

„În câteva zile, sperăm că rechizitoriul va putea fi anonimizat conform standardelor Directivei Europene în materie de date personale. Sunt unele interdicții, nu putem prezenta datele personale ale unei persoane şi unele detalii care intră sub regimul acestei directive. Dar de îndată ce vor fi anonimizate datele şi se va clarifica acest aspect, rechizitoriul, fiind de foarte mare interes public, va fi prezentat public pentru a se vedea cum au decurs evenimentele de la declanșarea lor până la consumarea lor", a explicat Augustin Lazăr.

Acesta a mai afirmat că pe parcursul anchetei l-au impresionat foarte mult aparținătorii victimelor din 1989, dar şi răniții care veneau să-şi prezinte consecințele „psihozei teroriştilor”.

„Personal, m-au impresionat aparținătorii victimelor care veneau în audienta la Parchetul General să-mi arate lucrurile rămase de la copiii lor sau cei care veneau răniţi să ne arate în ce situații au ajuns din cauza acestei psihoze a teroriștilor care a fost declanșată. Şi pentru asta trebuia clarificat ce necesitate militară a impus acest fapt şi clarificată această diversiune", a afirmat Augustin Lazăr, informează agerpres.ro

Potrivit lui Lazăr, „cert este că au fost multe sute de victime, 862 de morţi după 22 decembrie, circa 2.000 de răniţi, ceea ce este absolut impresionant şi impunea un efort major pentru a da explicaţii acestor evenimente tragice în care au murit foarte mulţi oameni şi au fost răniţi foarte mulţi".

LIVE VIDEO Halep joaca ACUM la dublu pentru un succes ISTORIC

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI