Augustin Lazăr, actualul procuror general al României, luptă să rămână în această funcție până în ultimul moment. Miza este pensia de 27.000 de lei pe lună pe care urmează să o încaseze, mult mai mare decât dacă ar ieși din activitate în calitate de procuror cu funcție de execuție, scrie Jurnalul.
Pe lângă suma de bani, este vorba și de faptul că revocarea ar însemna pe dosarul lui o pată profesională, fapt care imposibilă o eventuală numire, de către președinte, în funcția de judecător la Curtea Constituțională.
În cazul în care Dacă Lazăr și-ar fi pierdut funcția, atunci ar fi pierdut bani serioși la pensie.
Augustin Lazăr se încadrează în prima categorie și, conform legii, ieșit la pensie va beneficia de o pensie egală cu echivalentul a 80 la sută din veniturile realizate în ultima lună de activitate. Astfel, pentru a putea identifica suma cu care Lazăr va ieși la pensie, avem ca bază de pornire veniturile menţionate de acesta în ultima declarație de avere, din 2018.
„Din acest document, aflăm că Augustin Lazăr a încasat, în anul fiscal 2017-2018, suma de 253.971 de lei în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la care se adaugă suma de 8.482 de lei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, 81.984 de lei de la Consiliul Superior al Magistraturii și 59.705 lei în calitate de profesor la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Venitul total în precedentul an fiscal încasat de Augustin Lazăr se ridică, așadar, la 404.152 de lei. Luând în calcul strict această sumă, deși este posibil ca, în anul fiscal 2018-2019, acest venit să fie mult mai mare, incuzând eventuale sporuri, putem calcula cuantumul pensiei anuale, de 80% din această sumă, ajungând la un venit de 323.321,6 lei. Lunar, asta înseamnă o pensie de 26.943,5 lei”, scrie Jurnalul.
O revocare din funcția de procuror general anterior datei la care Augustin Lazăr și-ar fi încasat ultimul salariu în această funcție ar fi diminuat semnificativ pensia actualului, încă, șef al Ministerului Public.
În cazul în care Augustin Lazăr va fi numit de Klaus Iohannis la Curtea Constituțională, veniturile actualului procuror general ar urma să se dubleze. Pe lângă pensia de cel puțin 26.943,5 lei, acesta ar urma să încaseze un venit de judecător constituțional de încă pe atât. Aflăm cuantumul din declarația de avere depusă de fosta parteneră de nădejde a DNA, din vremea când conducea, în calitate de judecător, Înalta Curte de Casație și Justiție, celebra Livia Doina Stanciu.
Dacă Augustin Lazăr va ajunge și judecător la CCR, cu aportul lui Klaus Iohannis, și veniturile fostului procuror comunist, șef de comisie la Penitenciarul de la Aiud, s-ar ridica, în următorii nouă ani, la cel puțin 52.288,5 lei lunar (în jur de 11.600 de euro). Miză serioasă, așadar, să ţină cu dinții până în ultima clipă de mandatul de la conducerea PÎCCJ, mai scrie Jurnalul.
52.288,5 lei lunar ar putea fi venitul total pe care același Augustin Lazăr îl va încasa, în cazul în care tot Klaus Iohannis îl va numi în funcția de judecător la Curtea Constituțională.
26.943,5 lei pe lună ar urma să fie pensia pe care Augustin Lazăr o va încasa, în condițiile în care nu a fost dat afară de la conducerea Parchetului General, de către Klaus Iohannis.