Adina Florea, adjunct în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, dezvăluie modul în care Procurorul General Augustin Lazăr impiedică funcţionarea acestei secţii. Tudorel Toader i-a cerut lui Augustin Lazăr în şedinta Secţiei pentru procurori a CSM, să rezolve urgent situaţia, după ce a aflat că procurorilor de la Secţia specială nu le sunt asigurate resursele necesare pentru a-şi desfăşura activitatea.
„La 23 octombrie, domnul procuror general spunea ca ne va pune la dispozitie toate conditiile pentru a functiona in conditii rezonabile. La data de 23, cand am venit sa luam cele cinci birouri, au fost igienizate, dar cam pretentios spus, au fost aspirate, nu exista niciun fel de mobilier, mai mult decat atat mobilierul alocat a fost asamblat in prezenta noastra din componente care se aflau inteleg in subsolul Parchetului. Tehnica de calcul si-a depasit demult data de functionare, calculatoarele sunt foarte vechi, imprimantele de asemenea, procurorul sef si adjunctul nu au nici acum telefoane, pentru a putea comunica, trebuie sa mergem in spatiul destinat grefei, care este absolut impropriu, care implica anumite componente care necesita spatii specifice, ori la acest moment activitatea de grefa este pe un culoar de trecere dintre doua birouri, unde am reusit sa montam acel telefon la care avem acces noi si grefa, tot acolo se primesc dosarele . Este un numar undeva la 33.000 de dosare, in contextul in care noi ne desfasuram activitatea in cinci birouri, fara niciun fel de spatiu de depozitare si de arhiva.
Nu ni s-au pus la dispozitie nici ofiteri, nici agenti de politie judiciara. Nu ni s-au pus la dispoztie specialisti, cum prevede legea. Functionam cu cinci ofiteri de politie judiciara prin delegare si incercam prin demersuri proprii, sa aducem si un numar de specialisti. Prezenta acestor persoane este necesara pentru ca este foarte importanta activitatea pe care o desfasoara. Am incercat sa semnalam modalitatea in care s-a inteles sa se operationalizeze aceasta sectie (...)
Vizavi de demersul nostru si de solicitarea ca aceasta sectie sa se organizeze din punct de vedere legislativ in directie, cred ca este un demers intemeiat, justifcat, avand in vedere importanta activitatii pe care o desfasuram, dat fiind faptul ca in aceasta sectie se instrumenteaza dosare care privesc infractiuni potential savarsite de persoane cu o anumite calitate. Avand in vedere calitatea acestor persoane, consideram ca este necesara o independenta si o autonomie totale ale acestei structuri fata de Parchetul General, cum au DNA si DIICOT", a declarat Adina Florea, potrivit luju.ro.
La rândul său, adjunctul PICCJ Bogdan Licu, a spus:
„Cu privire la transformarea Sectiei in directie, nu am calitatea sa va spun daca e bine sau daca e rau. Daca e sa va spun parerea mea personala, nu are rost sa va spun pentru ca e mai ampla. Dar din moment ce avem sapte directii in cadrul Ministerului Public, nu vad care ar fi problema si ca aceasta sectie sa fie transformata in directie. Singura diferenta ar fi ca ar avea un buget propriu prin care sa-si gestioneze singura banii alocati. (...)
Am semnat un contract cu RA-APPS, am gasit intelegere, le-a fost repartizata o cladire intr-o zona buna a Bucurestiului, care corespunde profilului Sectiei, o cladire mare, cu o curte mare, sunt 900 mp de birouri, 25 de birouri, va putea sa functioneze acolo in conditii optime, fiecare procuror sa aiba biroul lui, sa fie loc pentru personal.”