LAZĂR îl ACUZĂ pe MANDA de EXAGERĂRI și nu POLEMIZEAZĂ cu TOADER

LAZĂR îl ACUZĂ pe MANDA de EXAGERĂRI și nu POLEMIZEAZĂ cu TOADER

Augustin Lazăr a spus miercuri că declaraţiile politicienilor sunt libere întotdeauna şi e vizibil că sunt exagerate, referitor la afirmaţia senatorului Claudiu Manda cum că persoane din conducerea Jandarmeriei vor fi puse sub acuzare în dosarul privind protestul din 10 august.

Șeful comisiei SRI, Claudiu Manda a declarat, marţi, la Antena 3, că a primit un mesaj "pe surse" că miercuri cei din conducerea Jandarmeriei vor fi puşi sub acuzare sau vor fi făcuţi suspecţi în dosarul privind protestul.

Lazăr a fost întrebat de jurnalişti cum comentează declaraţia lui Claudiu Manda, iar procurorul general a spus: "Declaraţiile politicienilor sunt libere întotdeauna şi e vizibil că sunt exagerate. Nu am nicio intenţie să comentez asemenea declaraţii".

 Lazăr a fost întrebat despre polemicile dintre el şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Eu nu polemizez cu nimeni", a răspuns Augustin Lazăr, transmite Agerpres.