Laura Cosoi trece de la dans la echitaţie

Actriţa, cunoscută din serialele marca PRO, spune că s-a îndrăgostit de sentimentul de libertate pe care îl are atunci când călăreşte.

Vară încărcată pentru Laura Cosoi. Proaspăt întoarsă de la cea de-a cincea ediţie a competiţiei "Bailando por un sueño internacional" (echivalentul lui "Dansez pentru tine") unde, alături de Bogdan Boanţă, s-a clasat pe locul şase, agenda actriţei e deja plină.

Între drumurile la Iaşi, la familie, raliul de la Sibiu şi planuri pentru turul României la volanul maşinii sale, protagonista din "Aniela" face loc şi pentru noul său hobby: echitaţia.

"Atunci când timpul îmi permite, dau o fugă la cursurile de echitaţie. M-am îndrăgostit de sentimentul de libertate pe care îl am atunci când călăresc şi încerc să descopăr astfel o formă cât mai bună de comunicare cu căluţul meu", povesteşte Laura.

Proiecte noi

Cunoscută până acum ca actriţă din serialele "La bloc" şi "Fete cu lipici", vedeta a făcut senzaţie la "Dansez pentru tine", unde a ocupat locul trei, dar şi la concursul "Bailando por un sueño", din Mexic. Din toamnă, pregăteşte la Pro TV un format care îi va permite să-şi pună în valoare calităţile de actriţă şi de dansatoare.

Între proiectele ce ar trebui să le demareze în acest an se află şi firma cu show-uri contra cost, "Laura Bogdan Events", pe care vrea să o înfiinţeze alături de partenerul ei de dans Bogdan Boanţă. "Firma e încă în stadiul de proiect, o idee la care lucrăm şi pe care dorim să o punem în practică, dar nu am demarat încă nimic", a spus Laura Cosoi.

În luna august, actriţa se pregăteşte de un botez. Ea va fi naşa bebeluşului Albert, băieţelul prietenei sale din copilărie. La sfârşitul lunii, vedeta va pleca în concediu. Întâi va merge în Ardeal, iar în septembrie, alături de prietenul său Andrei (alias Smiley), în Turcia sau Grecia!

INTERVIU

"La cursuri primesc un căluţ mai mic"

EVZ: De ce echitaţia? Laura Cosoi: Din câte îmi amintesc, prima dată m-am urcat pe cal în urmă cu vreo 10 ani. Eram la munte şi m-am plimbat prin pădure! Îmi plac foarte mult caii şi consider că prin intermediul echitaţiei aş putea ajunge mai aproape de ei, în plus de asta m-am îndrăgostit de sentimentul de libertate pe care îl am atunci când călăresc!

Ştiu că este un sport destul de periculos, dar am încredere că o să fie bine! Nu îmi doresc să particip la competiţii şi sunt în permanenţă supravegheată la antrenamente! Până acum nu am avut decât experienţe absolut minunate!

Cum se numeşte calul tău? Aţi devenit prieteni? Nu am încă un cal al meu. Ori de câte ori merg la cursurile de echitaţie primesc un căluţ mai mic decât cei de competiţie, care probabil are mai multă răbdare.

Spuneai că vrei să-ţi cumperi un cal. Unde ai să-l ţii? O să ai timp să te ocupi de el? Nu m-am gândit atât de departe. Deocamdată vreau să îmi devină acest sport cât mai familiar şi apoi cine ştie... poate am să-mi cumpăr şi un caluţ!

Ce spune Smiley despre pasiunea ta? Lui îi plac caii? Te însoţeşte la antrenamente? Nu, Andrei din păcate nu are timp pentru hobby-urile acestea, dar în curând am să-l iau cu mine! Sunt convinsă că va fi cucerit definitiv de acest sport!

Pleci în vacanţă? Unde? Am fost la Iaşi imediat cum m-am întors din Mexic şi am stat câteva zile, apoi am fost trei zile la Sibiu la raliu, weekendul trecut am tras o fugă la mare şi apoi la buncii mei, la Braşov. La sfârşitul lui august merg în Ardeal şi în septembrie vreau să plec, împreună cu Andrei, în Turcia sau Grecia.

Ce te-a marcat în perioada petrecută la concursul "Bailando por un sueño internacional"? Faptul că stau foarte prost la capitolul culinar. Acum înţeleg de ce mănâncă foarte picant, pentru că doar aşa îşi stimulează papilele gustative deoarece alimentele nu au niciun gust. Doar fructele sunt savuroase. Au autobuze care fac curse doar pentru femei!

Altitudinea şi poluarea chiar te pot afecta. Iniţial, credeam că eu nu am să fiu! M-a marcat cutremurul pe care l-am simţit înainte de plecare şi sunetul îngrozitor care îl însoţea. Clădirea era pe structură metalică!

Ce noi proiecte ai? Eşti implicată deja în noi emisiuni pentru toamnă? Am multe planuri şi există anumite proiecte în care am să fiu implicată în viitorul apropiat, dar prefer să păstrez suspansul până la momentul potrivit. "M-a marcat cutremurul pe care l-am simţit înainte de plecare şi sunetul îngrozitor care îl însoţea. Clădirea era pe structură metalică!" LAURA COSOI despre cutremurul de pe 30 iunie, din Mexic