Laura Codruţa Kovesi, despre funcţia de procuror general: Rămân până la finalul mandatului

Într-un interviu acordnat Realitatea TV, procurorul general al Româniai, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că nu intenţionează să părăsească funcţia până la finalul mandatului, care va expria pe 2 octombrie.

Întrebată dacă intenţionează să plece înainte de încheierea mandatului, Laura Codruţa Kovesi a răspuns "O să rămân până în 2 octombrie să-mi exercit atribuţiile". De asemenea, Kovesi a mai declarat că rostul ei ca procuror general este şi acela de a da stabilitate instituţiei, pe care o conduce din 2006.

Pe data de 3 august, Laura Codruţa Kovesi a dispus prelungirea delegării lui Daniel Morar în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), începând din 13 august, pentru şase luni.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, pe 10 iulie, că în perioada sa de interimat la Cotroceni exclude schimbarea procurorurului general Codruţa Kovesi precum şi orice schimbare în instituţii precum DNA şi Parchetul General.

Tot Antonescu spunea, opt zile mai târziu, că este nevoie să fie reglementat un proces mai transparent în privinţa selectării viitorilor şefi ai DNA şi ai Parchetului instanţei supreme. CITIŢI ŞI:

  • Codruţa Kovesi: "Procurorii n-au făcut niciun fel de abuz"
  • Procurorii continuă anchetarea votului. Au ajuns în Tulnici, judeţul Vrancea