Laszlo Tokes: Secuii vor fi minoritari, precum tătarii din Crimeea. PLUS reacția lui Victor Ponta

Europarlamentarul a declarat, în cadrul Parlamentului European, că secuii sunt pe cale să devină minoritari în Ținutul Secuiesc, așa cum s-a întâmplat cu tătarii în Peninsula Crimeea şi a cerut ajutorul UE pentru obţinerea autonomiei, potrivit mediafax.ro. În replică, premierul Victor Ponta a declarat că Tokes "habar nu are unde e Crimeea".

UPDATE. Premierul Victor Ponta a precizat că astfel de declaraţii trebuie sancţionate, adăugând că şi România are proprii extremişti.

"Ştiţi părerea mea despre Tokes, am avut şi procese cu dânsul, dar, din fericire, le-am câştigat. Nu pot decât încă o dată să apreciez faptul că UDMR nu l-a pus pe listă pe Tokes şi că Hunor Kelemen s-a delimitat de manifestări extremiste. Vreau să fim însă corecţi: avem şi noi extremiştii noştri, la Bucureşti, care seara la televiziuni se exprimă la fel ca Tokes, doar că în limba română, aşa că hai să fim atenţi la ai noştri şi, evident, să-i sancţionăm pe ai lor", a spus Ponta. Întrebat de jurnaliști dacă poate fi realizată o comparaţie între minoritatea maghiară din România şi cea din Crimeea, Ponta a răspuns: "Cred că habar nu are unde e Crimeea !". A cerut ajutorul UE pentru obținerea autonomiei Ținutului Secuiesc

"Secuii din Ţinutul Secuiesc sunt pe cale, precum tătarii din Peninsula Crimeea, să devină o minoritate pe propriul teritoriu", a declarat Laszlo Tokes, aseară, făcând referire la mitingul organizat duminică la Târgu Mureș. De asemenea, europarlamentarul a cerut Parlamentului European şi celorlalte instituţii europene să-i ajute pe secui să obţină autonomia.

La rândul său, europarlamentarul PPE Sógor Csaba a declarat că maghiarii vor ca Ţinutul Secuiesc să fie transformat "într-o regiune autonomă cu statut special, cu respectarea integrităţii teritoriale a României".

"Practica internaţională arată că există diferite tipuri de autonomie care pot promova o coabitare paşnică între diferitele grupuri etnice. Comunitatea maghiară îşi exprimă nemulţumirea şi solicită Guvernului român să înceapă un dialog", a mai precizat Csaba. CITIȚI ȘI:

  • Declarație surprinzătoare a lui Kelemen Hunor. Liderul UDMR critică protestul maghiar de la Târgu Mureș
  • INCIDENT INTERETNIC FALS. Femeia care a scuipat steagul secuiesc are cetățenie ungară. Radicalii maghiarii au susținut că e româncă | VIDEO
  • Liderul Jobbik dă înapoi: "O manipulare. Nu sunt și nu vreau să fiu psihologul vostru"