„Nu există nicio diferență între pedofili și homosexuali”. Mâna dreaptă a lui Orban șochează opinia publică

„Nu există nicio diferență între pedofili și homosexuali”. Mâna dreaptă a lui Orban șochează opinia publică

Președintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, susține nu există nicio diferență între pedofili și homosexualii care doresc să adopte copii.

Declarațiile au fost calificate de organizațiile pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBT drept incitare la ură, relatează portalul index citat joi de agenția EFE.

„Din punct de vedere moral nu există nicio diferență între comportamentul unui pedofil și cei care cer asta (căsătoria între homosexuali și posibilitatea ca perechile homosexuale să adopte copii)'”, a declarat Kover la un eveniment electoral desfășurat la Budapesta.

„Copilul este în ambele cazuri un obiect, un articol pentru plăcere, un obiect de realizare personală'”, a adăugat Laszlo Kover care este și unul dintre liderii partidului conservator FIDESZ condus de premierul Viktor Orban, informează agerpres.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Laszlo Kover a continuat afirmând că un „homosexual normal știe cum este orânduită lumea și că el nu poate avea pretenții să adopte copii, pentru că el nu este la fel ca un heterosexual”.

Căsătoria între homosexuali nu este permisă în Ungaria, astfel că este foarte dificilă adoptarea unor copii de către perechile formate din persoane de același sex, care de obicei încearcă să facă adopții în mod individual.

Amintim că luna trecută, Parlamentul Ungariei a votat o lege prin care urmăreşte să încurajeze familiile să facă mai mulţi copii prin oferirea de împrumuturi fără dobândă şi stimulente fiscal.

Conform noilor măsuri adoptate, anunţate de premierul Viktor Orban în luna februarie, cuplurile căsătorite în care femeia nu a împlinit vârsta de 40 de ani poate primi un împrumut fără dobândă în valoare de 10 milioane de forinţi (35.000 de dolari).

Condiţiile impuse prevăd ca ambii parteneri să aibă un serviciu şi cazier judiciar şi fiscal nepătate.

Rambursarea împrumutului va fi suspendată timp de trei ani de la naşterea primul copil. După al doilea copil, o treime din datorie va fi ştearsă, iar după naşterea unui al treilea copil, întregul împrumut va fi considerat rambursat.

Însă în cazul în care cuplul nu are copii în primii cinci ani, dobânda trebuie plătită retroactiv.

Legea a fost votată nu doar de membrii partidului de guvernământ FIDESZ, dar şi de o majoritate clară a opoziţiei.