La un pas de prima pandemie gripală a secolului XXI

Lucrările adunării anuale a celor 193 de state membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) s-au deschis ieri, la Geneva, pe fondul ameninţării unei pandemii „iminente” de gripă porcină, informează AFP.

Oficial, boala afectează aproape 9.000 de persoane din 40 de ţări şi a provocat 74 de decese, iar apariţia unui focar autonom în Japonia a alertat suplimentar OMS. Potrivit criteriilor organizaţiei citate, situaţia din Japonia, dacă se confirmă, ar putea justifica declanşarea nivelului maxim de alertă (6) şi anunţarea apariţiei primei pandemii gripale din secolul al XXI-lea. Peste 130 de cazuri de contaminare cu virusul H1N1 au fost confirmate în doar trei zile în Japonia, spre îngrijorarea oficialilor OMS. Autorităţile japoneze au atras atenţia că mai multe sute de persoane ar putea să fie deja infectate, epidemia extinzându-se rapid în zonele urbane dens populate. Nici un caz nu fusese depistat până ieri în capitala Tokyo, care, cu 36 de milioane de locuitori ai săi, constituie cea mai dens populată aglomeraţie urbană din lume.

„Suntem toţi presaţi să luăm măsuri urgente şi importante într- o atmosferă marcată de o mare incertitudine ştiinţifică”, a recunoscut ieri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Margaret Chan, în timpul unei reuniuni pe tema virusului mutant apărut la sfârşitul lui martie în Statele Unite şi Mexic.   Deces la New York

Directorul adjunct al unei şcoli din cartierul newyorkez Queens, Mitchell Wiener, a decedat duminică seară din cauza virusului H1N1, după ce a fost spitalizat în stare critică în urmă cu câteva zile, potrivit „New York Times”. Este vorba despre primul deces la New York, unde virusul s-a răspândit în şcoli în doar câteva săptămâni.