Unele bănci permit realizarea de transferuri bancare şi plăţi prin efectuarea unui apel în call center.
Câteva instituţii bancare de pe piaţa românească oferă clienţilor posibilitatea de a efectua transferuri printrun simplu telefon dat în call center. Înainte de a afla câţi bani mai ai în cont sau de a transfera bani dintr-un cont în altul, trebuie să te identifici furnizând operatorului de la call center date de securitate stabilite în momentul în care ai optat pentru acest serviciu.
Pentru a deveni utilizator, clientul trebuie să semneze un contract cu banca, moment în care clientul primeşte şi parolele de securitate de care va avea nevoie pentru a primi informaţii despre soldurile conturilor lui şi pentru a efectua tranzacţii prin telefon.
Printre băncile care oferă acest serviciu se numără BCR, BRD, Raiffeisen, UniCredit Ţiriac, Piraeus, Millennium. De obicei, activarea serviciului nu presupune şi achitarea unui abonament. Servicii şi facilităţi Toate băncile care oferă acest serviciu le permit celor care îl activează să afle telefonic câţi bani mai au în cont şi informaţii referitoare la istoricul acestuia - ce sume au intrat şi ce sume au fost transferate din cont.
Tipurile de transfer care pot fi efectuate diferă însă de la o instituţie de credit la alta. De exemplu, serviciul BRD permite numai transferul între conturi deschise la această bancă. În schimb, clienţii pot plăti facturi la marii furnizori de utilităţi. La Piraeus, clienţii pot efectua transferuri între conturile proprii, dar nu pot achita facturi. În schimb, la BCR, UniCredit Ţiriac şi Millennium pot fi făcute transferuri în lei în conturile deschise la orice bancă.
Comisioanele percepute la transferurile bancare efectuate prin telefon pot fi mai mici decât cele practicate la ghişeul băncii. De exemplu, la BCR comisioanele pentru tranzacţiile efectuate prin telefon sunt la jumătate faţă de cele practicate la ghişeu. În schimb, serviciul nu este disponibil momentan decât pentru clienţii care au achiziţionat un pachet de cont curent. Acesta aduce anumite facilităţi, ca de exemplu la un număr de operaţiuni efectuate într-o lună banca nu percepe comision. Pachetul de cont curent îl costă pe client 3,99 lei sau 6,99 lei pe lună, în funcţie de tipul pentru care optează.
Elemente de siguranţă Tranzacţiile prin intermediul unui apel telefonic nu pot fi efectuate fără parcurgerea unor etape de siguranţă. În primul rând, ofiţerii de la call center verifică elementele de identificare ale clientului care sună la call center pentru a efectua astfel de operaţiuni: tot felul de date personale, numele de utilizator şi parola stabilite în momentul contractării acestui serviciu. Clienţii BCR primesc, de exemplu, un dispozitiv electronic care generează un număr pe care clientul trebuie să i-l spună operatorului în momentul în care doreşte să facă o operaţiune.
Clienţii Raiffeisen Bank primesc un PIN şi un card, pe card fiind înscrise coduri care îi sunt cerute aleatoriu clientului. La serviciul oferit de BRD, în schimb, un element de siguranţă este reapelarea clientului pe unul dintre numerele de telefon pe care acesta le-a indicat în momentul activării serviciului.